VIDEO Incendiu la un hotel din centrul municipiului Satu Mare. Acoperișul a luat foc

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 31-07-2024

Actualizat: 31-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineața, la hotelul Dacia, aflat în reabilitare, în centrul orașului Satu Mare.

Pompierii din cadrul ISU Satu Mare au intervenit miercuri dimineața, în jurul orei 05.00, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un hotel aflat în reabilitare din centrul orașului Satu Mare, notează Mediafax.

Forțele trimise au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 15m² la structura de lemn a acoperișului.

S-a intervenit de urgență pentru localizarea, limitarea și lichidarea incendiului înaintea propagării acestuia la întreg acoperișul și la clădire.

Incendiul a fost lichidat, iar din primele cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost stabilită ca fiind o țigară aruncată la întâmplare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri