VIDEO Încep lucrările la 'autostrada rușinii naționale': Este un proiect extrem de greu, dar și foarte controversat

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 26-05-2024

Actualizat: 26-05-2024

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că vor începe lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva, pe care o catalogase în trecut drept ”o rușine națională”. Acest lot de autostradă a fost extrem de controversat, asta pentru că trebuie să se construiască și ”tuneluri pentru urși”, ceea ce a întârziat foarte mulți ani lucrările. Dorinel Umbrărescu, cel care va construi și această autostradă, și-a asumat faptul că o va termina înainte de anul 2026 pentru ca România să nu piardă finanțarea din PNRR.

”Constructorii sunt pregătiți să înceapă lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva!

Este un proiect greu, finanțat prin #PNRR, care presupune inclusiv construcția a două tuneluri unidirecționale până în 2026.

Autorizația de construire pentru prima secțiune (E1) a acestui lot a fost emisă, iar acum constructorii sunt mobilizați în șantier cu 112 muncitori și 116 utilaje, din care o parte sunt pregătite pentru începerea lucrărilor la tunelul cu două galerii în lungime de 2,13 km.

În maximum două săptămâni, constructorul va trimite și varianta finală a Proiectului Tehnic pentru secțiunea cu tuneluri (E2) ceea ce va permite și emiterea Autorizației de Construire și pentru acesta.

Practic, această abordare etapizată permite pregătirea accesului spre secțiunea cu tuneluri, abordarea eficientă a fluxurilor tehnologice și implicit respectarea termenelor asumate prin #PNRR.”, a spus Sorin Grindeanu.

Umbrărescu promite că o termină mai devreme

Patronul UMB, Dorinel Umbrărescu, cel mai important constructor de autostrăzi din România, a transmis Ministerului Transporturilor faptul că va termina cei 10 kilometri lipsă din autostrada Lugoj-Deva, chiar înainte de termen.

Promisiunea lui Umbrărescu vine în contextul în care pe tronsonul Marginea-Holdea trebuie să execute 2 tuneluri de peste 2 kilometri lungime, iar timpul pentru execuția lucrărilor este de 34 de luni. Problema este că acest tronson este finanțat prin intermediul PNRR și lucrările trebuie să se desfășoare contra cronometru, pentru ca România să nu piardă finanțarea.

Dorinel Umbrărescu le-a transmis celor din Ministerul Transporturilor că va termina acest proiect cu 6 luni înaintea termenului contractual, ceea ce ar permite României să nu piardă finanțarea din PNRR.

Ce este ”autostrada urșilor”

Proiectul are o valoare de 1,8 miliarde de lei fără TVA (aproximativ 373 de milioane de euro). Prețul pentru un kilometru este de aproximativ 13 milioane de euro fără TVA.

Durata contractului este 165 de luni: 11 luni pentru proiectare, 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

Suma de 1,82 miliarde de lei (fără TVA), asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență , va fi folosită inclusiv pentru construcția a doua tuneluri forate cu o lungime totală de 2,13 kilometri (faimoasele "tuneluri pentru urși").

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri