DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO - Intervenție de urgență în Masivul Parâng: un turist și-a rupt piciorul

salvamont

Salvamontiştii din Gorj intervin, sâmbătă după amiază, în sprijinul unui turist care s-a accidentat pe un traseu din Masivul Parâng, suferind o fractură de femur. Bărbatul a fost preluat şi va fi coborât pe o targă până în zona în care este aşteptat de un echipaj medical de la ambulanţă, arată News.ro.

Conform datelor furnizate pe pagina de Facebook a Dispeceratului Naţional Salvamont, salvatorii de la serviciul Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj intervin pentru acordarea primului ajutor medical şi recuperarea unei persoane accidentată într-un traseu de via feratta - traseu montan dotat pe intreaga lor lungime cu structuri metalice – trepte de fier, şufe metalice, pitoane, poduri suspendate - în zona „Săritoarea ursului”. Accidentul a avut loc la aproximativ 200 de metri înălţime, în Cheile Galbenului din masivul Parâng.

„Salvamontiştii au ajuns la locul evenimentului, au acordat primul ajutor medical, victima prezentând o fractură de femur, au stabilizat persoana accidentată, au stabilit traiectoria de coborâre a tărgii şi au pregătit punctele de asigurare şi lansare şi acum derulează operaţiunea de lansare a tărgii către baza peretelui de unde vor transporta victima către locul unde sunt aşteptaţi de ambulanţa trimisă pentru preluarea victimei”, mai scriu salvatorii pe reţeaua de socializare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.