Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Inundații puternice în Pakistan, în urma ploilor musonice

china, inundatii

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, miercuri, în capitala statului Pakistan, după ce ploile torenţiale musonice au inundat mai multe zone ale oraşului, armata fiind chemată de autorităţi pentru a ajuta administraţia civilă, informează agenţia DPA.

O mamă şi copilul ei au murit după ce apa a pătruns în subsolul unei case din zona E-11 din Islamabad, situată la poalele regiunii deluroase Margalla Hills, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei capitalei, potrivit agerpres.ro.

Cartierul de lux al oraşului a fost afectat miercuri dimineaţă de torenţi care s-au scurs de pe deal după ce au fost consemnate cantităţi de 123 milimetri de ploaie au căzut în peste două ore.

Imagini prezentate de televiziuni, cu maşini luate de ape şi pagubele provocate de inundaţii în zona E-11, au fost intens distribuite pe Twitter în Pakistan.

''Trupele armatei asistă administraţia civilă în cadrul operaţiunilor de căutare şi salvare'', a precizat serviciul de relaţii publice al armatei pakistaneze (ISPR).

''Precipitaţii abundente sunt aşteptate în următoarele trei zile", a declarat pentru DPA Zaheer Babar, director de prognoză în cadrul biroului de meteorologie din Pakistan.

Premierul Imran Khan a atras atenţia populaţiei şi tuturor agenţiilor de intervenţie să rămână ''în alertă'', pregătiţi pentru acţiuni de răspuns de urgenţă.

Cel puţin 72 de persoane şi-au pierdut viaţa în Pakistan în această lună în incidente asociate ploilor, conform Autorităţii Naţionale pentru managementul dezastrelor (NDMA).

Viiturile, eroziunile solului, ruperile de nori, seceta şi episoadele cu smog, care contribuie la scăderea calităţii aerului, s-au înmulţit în ultimii ani în Pakistan. Potrivit climatologilor, acestea sunt o urmare a impactului încălzirii globale, dar şi a distanţei mici dintre Pakistan şi cele două ţări vecine extrem de industrializate, China şi India.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.