Creștin m-am născut și creștin voi muri – sunt cuvintele pe care Sfântul Ioan Rusul le spunea celor care îl prigoneau pentru credința sa. Bătut, lovit și umilit, a dobândit prin multe nevoințe și lacrimi darul rugăciunii.
Cunoscut pentru minunile sale, Sfântul Mărturisitor este căutat de foarte mulți credincioși, sfintele sale moaște fiind păstrate în biserica din insula grecească Evia.
Astăzi, în ziua sa de cinstire, numeroși credincioși au participat la hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan Rusul” din localitatea constănțeană Palazul Mic, unde au primit binecuvântarea arhierească.
Credincioșii care au participat la hram s-au rugat împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară al așezământului monahal și le-a vorbit celor prezenți despre credința Sfântului Mărturisitor.
”Originar din Rusia, a fost luat prizonier în lupta dintre ruși și turci. Sigur, au vrut să-l facă și pe el credincios islamic. Era tânăr, dar n-a acceptat așa ceva. Era plin de credință. Mama sa, credincioasă, îl învățase nu numai credința, ci și multe rugăciuni și psalmi. Știa mulți psalmi și se ruga necontenit.
Credința, rugăciunile și psalmii îl hrăneau neîncetat. De aceea, ajuns prizonier, a răbdat toate chinurile, dar n-a vrut să se lepede de credință. Credința era zestrea lui cea mai importantă, moștenită de la mama sa, de la duhovnicii pe care i-a avut.
Și iată, a venit prizonier și mergea să se împărtășească în ascuns. Era o biserică într-o râpă tăinuită și acolo se ducea, își făcea pravila și se împărtășea. A mai trăit câțiva ani și, după aceea, s-a îmbolnăvit.
I se făcuse o cameră lângă grajd, dar el nu voia să iasă dintre vitele pe care le iubea. Când a slăbit, l-au invitat să meargă în acea cameră. Când n-a mai putut să se deplaseze, le-a spus: „Vă rog să chemați preotul de acolo să vină să mă împărtășească.”
Și preotul a venit, dar, de frică, a adus Sfânta Împărtășanie într-un măr și l-a împărtășit. S-a bucurat fratele Ioan, și după ce a murit, au chemat preotul, l-au condus și l-au îngropat.”, a spus ÎPS Teodosie.
Piatra de temelie a așezământului monahal din Palazul Mic a fost sfințită în anul 2015.
Comentează