Șir de accidente stranii, în weekend, pe Autostrada M0 din Ungaria, pe sensul de mers către România. Aproximativ 50 de mașini au tras pe banda de urgență, după ce au făcut pană. Toate aveau aceeași sursă: niște fragmente de chei metalice ajunse pe carosabil.
@robertrobert20091 #m0 #ungaria #budapesta #flattires #avertisment #urgent #vamanadlac #nadlac #viral #goviral ♬ sunet original - Robert VRC
În weekend, autostrada M0 din apropierea localității ungare Szigetszentmiklós a fost scena unui incident neobișnuit care a provocat defecțiuni masive pentru numeroase vehicule. Peste 50 de mașini au fost avariate pe autostrada M0, la Budapesta, pe sensul de mers către România. Incidentul a fost semnalat recent de un șofer român care a postat un videoclip pe TikTok pentru a-și avertiza conaționalii despre pericolul existent.
„Ieri erau pe sensul de mers către Austria. Chei aruncate pe autostradă, aveți grijă! Pe M0, la Budapesta, pe sensul de mers către România, peste 50 de mașini s-au oprit pe banda de urgență. M-am oprit și eu, am crezut că am făcut pană, că se auzea ceva. Ia uitați ce au oamenii ăștia în roată. Toți au chei de ușă. Aveți grijă!', se aude spunând șoferul în videoclip.
Potrivit martorilor oculari, fragmentele de chei proveneau de la o autoutilitară cu numere de înmatriculare românești, care se deplasa pe autostradă. Informația a fost confirmată de Pécsi Norbert, purtătorul de cuvânt al companiei de stat pentru întreținerea drumurilor Magyar Közút, care a declarat că martorii au observat cum fragmentele de chei cădeau din autoutilitară, perforând cauciucurile mașinilor care treceau pe acolo.
În ciuda încercărilor pasagerilor autoutilitarei de a aduna fragmentele de pe șosea, eforturile lor nu au avut succes, iar aceștia au renunțat în cele din urmă. Totalcar.hu, citând Magyar Közút, a raportat că fragmentele de chei ar fi fost sursa problemelor de pe autostradă.
Poliția a inițiat o anchetă pentru încălcarea reglementărilor rutiere și este în căutarea autoutilitarei implicate. Incidentul a atras atenția și a provocat nemulțumire printre șoferi, care s-au confruntat cu neplăceri și costuri neprevăzute din cauza defecțiunilor.































Comentează