Jamaicanul Oblique Seville a fost încoronat campion mondial la 100 m pentru prima dată, duminică seara, la Tokyo, punând capăt dominaţiei campionului olimpic şi mondial en-titre, americanul Noah Lyles, scrie AFP.
Ultimul în finala olimpică de la Paris, sprinterul în vârstă de 24 de ani a câştigat acum cu un timp personal de 9 sec 77/100, devansându-i pe compatriotul său Kishane Thompson (9 sec 82/100) şi Noah Lyles (9 sec 89/100).
Văzut în Jamaica drept urmaşul lui Usain Bolt, Oblique Seville a pus capăt ghinioanelor care l-au însoţit la campionatele majore încă de la debut: a terminat de două ori pe locul patru la Campionatele Mondiale (2022 şi 2023) şi apoi ultimul în finala de la Jocurile Olimpice din 2024.
În plus, el a readus duminică sprintul jamaican la gloria de odinioară, deoarece această ţară nu a mai câştigat un titlu mondial sau olimpic la 100 m sau 200 m de la retragerea legendei Usain Bolt (9 sec 58/100) în 2017.
În tribune, Bolt a exultat când cei doi jamaicani au trecut linia de sosire, prezicând o dublă victorie pentru Jamaica.































Comentează