VIDEO Klaus Iohannis, REACȚIE RAPIDĂ la adoptarea Acordului pe Brexit: Asta nu poate să fie o veste bună

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 25-11-2018

Actualizat: 25-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut primele declarații după semnarea acordului privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"Astăzi am finalizat discuțiile înt-un timp record. Consiliul în formatul UE 27 a agreat proiectul de retragere și a aprobat declarația politică referitoare la relațiile politice viitoare. Acordul de retragere va putea fi folosit în cazul în care va fi aprobat de toate parlamentele pentru a clarifica detalii care țin de retragerea Marii Britanii din UE. Acesta este un document foarte important pentru că în el sunt stipulate condițiile în care vor fi tratați românii din Marea Britanie. E un document important, s-a lucrat la el un an, s-au respectat limitele impuse de UE. Un mare stat membru pleacă, asta nu poate să fie o veste bună", a spus Iohannis.

Șeful statului a precizat că românii din Marea Britanie pot munci acolo, pot primi pensii și pot avea asigurări de sănătate și că sub nicio formă românii nu vor avea nevoie de vize pentru a pleca în Marea Britanie.

Citește și: Viorica Dăncilă îl SOMEAZĂ pe Klaus Iohannis să își bage mințile în cap: Să își schimbe atitudinea în acord cu prerogativele constituționale .

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri