Președintele Nicușor Dan a participat la evenimentul dedicat împlinirii a 100 de la înființarea Partidului Național Țărănesc aripa Maniu Mihalache. În cadrul acestui eveniment, președintele a făcut o radiografie a societății actuale și arată faptul că pe vremuri țărăniștii s-au luptat împotriva comuniștilor, iar după 1990 cu toții am crezut că s-a încheiat această luptă. Totuși, între timp, curentele extremiste înfloresc, iar Nicușor Dan arată că o mare parte a românilor nu-și mai văd viitorul într-un sistem democratic.
”Sunt deosebit de onorat să fiu cu dumneavoastră azi aici, pentru că nu este o simplă aniversare, pentru că acești 100 de ani înseamnă, de fapt, mult din conștiința națională și din conștiința democratică acestui popor.
Partidul Național Țărănesc a fost, înainte de toate, un promotor al unor valori, promotor al moralității, promotor al responsabilității, promotor al loialității față de statul român și promotor al demnității în viața politică.
Istoria lui începe înainte de cei 100 de ani, cu lupta pentru românii din Transilvania, și a avut o contribuție importantă la Unirea de la 1918. A avut apoi perioada Partidului după fuziune, cu liderii săi, Maniu și Mihalache, cu reformele pe care au reușit să le impună în societate. Și, mai ales, din nou, prin lupta pentru valori, incluzând aici principii democratice și opoziția față de orice formă de dictatură.
Atașamentul față de valori s-a dovedit în perioada represiunii comuniste, când mii de membri ai partidului au fost arestați, prigoniți, deportați, dar și-au păstrat valorile. Aceasta arată că nu a fost un simplu partid bazat pe interesele unei categorii sociale și nici un partid lipsit de valori.
A urmat perioada postcomunistă, când România a avut din nou nevoie de reconstrucție și, pentru reconstrucție, a avut nevoie de repere.
Și, dacă ne uităm în urmă, pare că lupta a fost pierdută la momentul acela. Însă exact acele valori pe care le-au promovat într-o luptă aparent pierdută sunt cele care definesc aspirațiile societății noastre de azi și cele care au definit realizările societății noastre în tot acest interval, inclusiv orientarea fermă euroatlantică.
Nicușor Dan: Democrația este pusă astăzi în discuție!
Vorbim puțin despre valori. În primul rând, democrația. Și e important să o reafirmăm, pentru că mulți dintre noi am crezut că, odată obținută, o vom avea pentru totdeauna. Și vedem că azi este pusă în discuție. Mai mult decât atât, dacă ne uităm la sondajele de opinie în care sunt întrebați românii, vedem că nu este atât de evident că toți cetățenii români își văd viitorul bazat pe o societate democratică.
Vorbim apoi despre valorile creștine, pentru că PNȚ-ul este un partid creștin-democrat. A fost și este un partid creștin-democrat. Și, din nou, când vedem valurile de ură care străbat societatea noastră cu orice prilej, vedem cât de mult este nevoie de acele valori creștine ale iubirii aproapelui, cel puțin ale respectului față de aproapele, păstrând, evident, caracterul laic al statului.
Nicușor Dan: Vedem o creștere a populismului în România
Mai vorbim despre responsabilitate, care este exact opusul populismului. Și vedem, din păcate, o creștere a populismului în România. Este o luptă pe care trebuie să o ducem fiecare dintre noi pentru a le explica oamenilor ce înseamnă responsabilitatea și ce înseamnă alternative bazate pe realitate, nu pe diferite fantasmagorii.
Și, nu în ultimul rând, loialitatea față de statul român, credința că toți împreună putem să facem lucruri bune cu statul român.
Din nou, pare că în multe părți ale societății domină pesimismul și neîncrederea. Acestea sunt valorile pentru care niște oameni au luptat, s-au sacrificat și pentru care avem responsabilitatea să luptăm în continuare.
Ultimul lucru: salut inițiativa parlamentară și am promulgat acum câteva zile și, începând de azi, chiar azi, a intrat în vigoare legea centenarului Partidului Național Țărănesc.
Societatea românească apreciază acest secol și mai mult de istorie.” a spus Nicușor Dan.





























