DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO La un pas de o uriașă tragedie: 14 butelii au căzut dintr-un TIR, iar una a ajuns sub o mașină

butelii

Pompierii din Bihor au intervenit luni pe DN 19, la ieșirea din municipiul Oradea, după ce dintr-un TIR aflat în mers au căzut 14 butelii cu gaz.

Potrivit ISU Bihor, pompierii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că mai multe butelii de gaz au căzut dintr-un TIR, pe șosea, la ieșirea din municipiul Oradea, spre Biharia.

La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri militari cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, cu autospecială de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN) și cu o ambulanță.

Pompierii au constatat că din TIR-ul care transporta sute de buteli au căzut 14 butelii, una dintre acestea ajungând sub o autoutilitară.

Echipajul CBRN a făcut măsurători, care au indicat scăpări de gaze doar la butelia aflată sub autoutilitară.

Pompierii au intervenit pentru ridicarea autoutilitarei și evacuarea buteliei deteriorate, scrie mediafax.ro.

Nu au fost persoane rănite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.