VIDEO Luca Niculescu, de Ziua Armatei: 'Ameninţările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ne pun la încercare'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 25-10-2026 10:34

Actualizat: 25-10-2026 11:18

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Luca Niculescu a fost prezent la ceremonia organizată în Parcul Carol cu ocazia Zilei Armatei. Acesta a vorbit despre provocările acestei perioade. ”Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un dat”, afirmă premierul, apreciind că le datorăm respect şi recunoştinţă militarilor care se asigură că viaţa în România merge mai departe, în ciuda ameninţărior de la graniţă.

Discursul premierului Luca Niculescu

"Distinși veterani, stimate oficialități, dragi militari, pe 25 oct 1944 armata română încheia eliberarea teritoriului român de sub dominație străină. A fost un moment de curaj, de sacrificiu pe care avem datoria să nu îl uităm. Am venit aici la câteva zile de la preluarea mandatului de prim-ministru cu un sentiment de recunoștință, dar și cu o conștiință clară a responsabilităților pe care le avem. Ne înclinăm în fața celor care au plătit cu viața pentru libertatea României.

Îi cinstim și pe militarii care au servit în teatrele de operații din afara țării contribuind prin curaj și profesionalism la credibilitatea României ca membru NATO.

Respectul nu se exprimă doar prin ceremonii

Respectul nu se exprimă doar prin ceremonii ci prin ce facem astăzi pentru a apăra România și pacea.

La granițele noastre, războiul de agresiune al Rusiei continuă să provoace suferință și distrugere. Atacurile hibride, campaniile de dezinformare ne pun la încercare. Iar poziția României la Marea Neagră ne obligă la o vigilență permanentă.

Azi, milioane de români sunt acasă, copiile se joacă, oamenii fac planuri, viața își urmează cursul

În spatele acestei realități sunt oameni care veghează zi și noapte pentru ca noi să fim în siguranță. Piloții, militarii, militarii din forțele terestre, specialiștii. Le datorăm respect, recunoștință și condițiile necesare pentru îndeplinirea misiunilor", a spus premierul la ceremonia care are loc la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I.

Executivul şi-a asumat trei direcții clare în domeniul apărării

Luca Niculescu a menţionat că Executivul şi asumat trei direcţii clare în domeniul apărării.

”Prima este modernizarea Armatei române. Avem nevoie de investiţii predictibile, de echipamente moderne, de o pregătire adaptată a meninţărilor actuale. În acelaşi timp, aceste investiţii trebuie să contribuie la dezvoltarea industriei românеşti, prin transfer de tehnologie, inovare şi locuri de muncă. A doua este consolidarea alianţelor noastre. România nu este singură. Apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană, Parteneriatul strategic cu Statele Unite reprezintă fundamentul securităţii noastre. Vom continua să fim un aliat credibil şi un factor de stabilitate pe Flancul Estic şi la Marea Neagră. Iar a treia direcţie este respectul faţă de oamenii în uniformă. Nici cele mai performante echipamente nu pot înlocui profesionalismul şi curajul oamenilor”, a mai declarat premierul.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri