Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Ludovic Orban, despre stimulentul financiar pentru profesori și majorarea pensiilor: 'Este o crimă împotriva economiei. Ne vom bate în plen'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam ședință Ludovic Orban comitet

Ludovic Orban acuză că PSD vrea ca, prin acordarea de stimulente financiare profesorilor, aflați acum în prima linie în fața COVID-19, și prin majorarea pensiilor cu 40%, să bage România în faliment. ”Este o crimă!”, a avertizat, de la Iași, premierul. El a spus că PNL se va bate în plenul celor două Camere pentru ca profesorii și pensionarii să nu primească mai mulți bani și pentru ca proiectul să revină la comisia de buget-finanțe, culmea, acolo unde acuză că PSD are majoritate.

”PSD este un partid aflat în delir, care vrea să distrugă România. Ceea ce s-a întâmplat în comisia de buget-finanțe, în care PSD are o majoritate conjuncturală, reprezintă o crimă împotriva economiei românești și riscă să conducă România spre incapacitate de plată, spre faliment. Nu putem sta cu mâinile încrucișate și nu putem accepta ca PSD să își bată joc de țara asta.

Citește și: Schimbări la foc continuu făcute de Klaus Iohannis! (surse)

Vreau să readuc aminte că nicio altă formațiune politică, în afară de PSD, nu a girat aceste decizii ticăloase. Ne vom bate în plenul camerelor reunite astfel încât să retrimitem spre comisia de buget-finanțe raportul. Sunt convins că printr-o mobilizare exemplară a celorlalte formațiuni politice care au dat dovadă de raționalitate și de legătură cu realitatea economică, vom reuși acest lucru. Suntem pregătiți și pentru orice altă situație, astfel încât să împiedicăm ca PSD să facă rău României.

Pot să vă spun că, deja, ecourile acelei faimoase ședințe a comisiei de buget - finanțe în toată lumea sunt negative, foarte prezente și avem un feedback foarte, foarte îngrijorător în urma deciziilor comisiilor reunite de buget-finanțe, în urma deciziilor PSD, de fapt, pentru că acolo a fost PSD, nu a fost nicio altă forță politică.

Citește și: Ludovic Orban, reacție-fulger la protestele din Capitală și din alte orașe ale țării: Este necesară această măsură

Nu sunt posibile aceste creșteri de cheltuieli. PSD, practic, a generat cheltuieli de 6,5% din PIB suplimentare și, în același timp, a modificat și plafonul maxim de îndatorare raportat la PIB de la 44% la 40%. Practic, ce a făcut? A generat cheltuieli suplimentare și a interzis posibilitatea obținerii de finanțări pentru aceste cheltuieli. Adică, a pus bazele unui faliment. Noi nu putem accepta ca PSD să își bată joc de țara asta și să conducă România spre nicăieri.

Ne vom bate și alegerile parlamentare bat la ușă și vom elibera România și de această majoritate ticăloasă care se comportă ca un dușman al României.”, a declarat Ludovic Orban.

Citește și: Șeful Jandarmeriei Române răspunde la marea acuzație: ‘Această atribuție revine altor structuri’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.