Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Ludovic Orban îl avertizează pe Florin Cîțu: 'În două-trei luni, toate şantierele vor fi închise. Asta este realitatea'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Florin Cîțu Ludovic Orban Cîțu Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi-a arătat îngrijorarea faţă de creşterea "explozivă" a preţurilor la materialele de construcţii, el apreciind, joi, la Hunedoara, că există riscul ca şantierele să se închidă în două-trei luni, dacă Guvernul nu va modifica sistemul de indexare a valorii contractelor, în concordanţă cu situaţia reală din piaţă.

"Am atras atenţia, şi mă bucur că, în sfârşit, la nivelul coaliţiei, vocea mea a fost auzită şi s-a luat o decizie. Datorită creşterii preţurilor la materialele de construcţii, dacă nu se modifică prin ordonanţă de urgenţă sistemul de indexare a valorii contractelor, în două-trei luni toate şantierele vor fi închise. Asta este realitatea, eu vorbesc cu constructorii, am informaţii clare din piaţă. Nimeni n-o să-şi mai permită să lucreze în continuare în pierdere", a declarat Orban, scrie agerpres.ro.

Citește și: VIDEO - Ludovic Orban își ironizează criticii din PNL: 'Vă rog să mă iertați, n-am putut să văd venirea pandemiei'

El a menţionat că firmele de construcţii care lucrează în prezent s-au aprovizionat cu cele necesare înainte de momentul la care au început să apară creşterile de preţuri la materiale, acestea fiind cuprinse între 40% şi 110%.

"Constructorii care mai lucrează s-au aprovizionat înainte explozia preţurilor la materialele de construcţii. Cei care sunt obligaţi să se aprovizioneze acum cu toate materialele de construcţii, indiferent că e vorba de bitum, de fier, de beton, de agregate, lemn... Creşterile de preţuri sunt între 40% şi 110% şi au generat o situaţie în piaţă în care dacă nu se schimbă mecanismul de indexare a valorii contractului în funcţie de creşterea reală a preţului materialelor de construcţie, acest motor de creştere pe care noi l-am folosit din plin şi care a funcţionat pe perioada pandemiei se va gripa, dacă nu cumva se va bloca", a arătat liderul PNL.

Ludovic Orban a fost prezent joi la conferinţa judeţeană de alegeri a PNL Hunedoara.


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.