Video | Maia Sandu, mesaj de la București: R. Moldova este protejată de scutul eroilor ucraineni, este cel mai vulnerabiil vecin al Ucrainei

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 03-04-2023

Actualizat: 03-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Presedintia Republicii Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus, luni, după întâlnirea cu Klaus Iohannis și cancelarul Olaf Scholz, că țara sa va continua să meargă pe linia valorilor europene.

”Vă mulţumesc pentru invitaţia de a mă alătură discuţiilor în format trilateral. E foarte important pentru noi şi mă bucur că Republica Moldova e partener de dialog cu România şi Germania. Proiectele pe care le realizăm împreună aduc beneficii reale pentru cetăţeni şi ne vor ancora puternic în spaţiul european”, a spus Maia Sandu. Ea a arătat că ”Moldova sprijină crearea unui tribunal special internaţional care va investiga şi urmări penal agresiunea şi crimele comise în Ucraina”. ”Vom fi alături de Ucraina şi o vom sprijini până la victorie. Europa e puternică datorită unităţii şi fermităţii cu care apără viaţa şi pacea oamenilor”, a menţionat aceasta.

Maia Sandu a arătat că ”Republica Moldova este protejată, astăzi, de scutul eroilor ucraineni”

Europa este puternică datorită unităţii şi a fermităţii cu care apără pacea şi vocea oamenilor”, a afirmat ea, arătând că Rep. Moldova este ”cel mai vulnerabil vecin al Ucrainei.

”Sprijinul partenerilor noştri, în special al Bucureştiului şi Berlinului este foarte apreciat. Mă mulţumim pentru susţinerea de care daţi dovadă, pentru pacea, bunăstarea şi viitorul nostru european. La rândul ei, Republica Moldova asigură, împreună cu Ucraina, securitatea a peste 1.200 de km de hotar european. Unii au dorit ca Moldova să cadă şi astfel să slăbească Ucraina şi Uniunea Europeană. Moldova se ţine dreaptă. Cetăţenii noştri nu doar au rezistat unei perioade foarte grele ci am devenit mai puternici. Am fost casă pentru sute de mii de refugiaţi. Am scăpat de şantajul rusesc al gazelor (..) şi cel mai important, am rămas de partea valorilor europene, a libertăţii şi democraţiei”, a spus Maia Sandu.

Preşedintele moldovean a mai spus că ţara sa a arătat lumii întregi că este ”o ţară europeană care contribuie la o Europă mai puternică”. ”Vom continua să asigurăm independenţa energetică a ţării noastre şi să ne conectăm la infrastructura europeană de transport iar România şi Germania ne sunt parteneri importanţi de dezvoltare pentru realizarea acestor obiective”, a spus Maia Sandu în discurs.

Ea a mai arătat: ”În marea familie europeană, acolo merge Republica Moldova şi vă suntem recunoscători pentru susţinerea acordată pentru parcursul nostru spre aderarea la UE”. ”Mizăm şi în continuare pe ghidarea şi sprijinul ţărilor voastre, pentru obţinerea iniţierii negocierilor de aderare la UE”, a spus Maia Sandu.

Vezi și: Maia Sandu lansează un avertisment către Vladimir Putin: ‘Nu este treaba Federației Ruse și nu vom permite Kremlinului să se amestece în treburile noastre interne’

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri