Controversatul secretar (n.r.: ministru) american al Sănătăţii, Robert F. Kennedy Jr, provoacă un nou scandal, după ce şi-a evocat trecutul de toxicoman la un podcast, la care a declarat că a organizat reuniuni de ”sevraj” în persoană în timpul pandemiei covid-19, afirmând că se temea mai puţjn de virusul SARS-CoV-2 decât de propria adicţie, relatează News.ro.
Dependența de droguri
”Nu îmi e frică de microbi. Am prizat cocaină pe chiuvete în toalete”, a declarat secretarul Sănătăţii şi Serviciilor Sociale într-un interviu acordat podcastului This Past Weekend, animat de umoristul Theo Von.
Această secvenţă, difuzată săptămâna acesta a fost amplu repostată pe reţele de socializare şi a fost preluată de presa americană.
Secretarul Sănătăţii, în vârstă de 71 de ani, a motivat de ce a continuat să ia parte la reuniuni de susţinere în persoană în timpul pandemiei covid-19, în pofida faptului că autorităţile recomandau distanţarea şi întâlnirile virtuale.
”Ei au oprit reuniunile în timpul covidului. Noi am continuat să ne vedem fizic în mod zilnic, într-un dfel de grup informal”, a povestit el.
”Mi-am spus că, orice-ar fi, mă voi duce la o reuniune în fiecare zi”, a declarat el.
Robert F. Kennedy Jr spune că este abstinent de peste 40 de ani.
El şi-a evocat în mai multe rânduri dependenţa, în trecut, mai ales faţă de heroină, care a început în adolescenţă, pe când avea 15 ani.
În acelaşi podcast, el a declarat că s-a întâlnit cu umoristul Theo Von la reuniuni matinale, organizate pe o bancă, la Los Angeles, pentru abstinenţi.
„Ştiu că această boală mă poate omorî, dacă nu mă tratez”
Atunci când aceste întâlniri au fost suspendate, în timpul pandemiei, un ”grup pirat” a continuat să se întâlnească în persoană.
”Ştiu că această boală mă poate omorî, dacă nu mă tratez”, a declarat el, referindu-se la adicţia sa.
El şi-a prezentat participarea zilnică la programe de dezintoxicare în 12 etape ca pe o condiţie esenţială a sobrietăţii sale, în pofida riscului pe care-l reprezenta pandemia covid-19.
Însă comparaţia sa neinspirată între consumul voit de droguri şi rezistenţa faţă de virus a marcat publicul.
Acest fragment a provocat numeroase reacţii online.
Reacții online
Guvernatoarea democrată a statului New York, Kathy Hochul, a postat fragmentul video pe X şi o declaraţie laconică.
”Se vede”, a comentat ea, sugerând că aceste declaraţii confirmă, în opinia sa, anumite îngrijirări.
Reprezentantul democrat din Pennsylvania Malcolm Kenyatta a scris că ”îi este greu să aibă încredere” în responsabilul cu principalele agenţii sanitare din Statele Unite după asemenea declaraţii.
În 2023, Robert F. Kennedy Jr sugera că virusul SARS-CoV-2 este ”o armă biologică modificată genetic împotriva anumitor etnii”.
El se opune de mult timp vaccinării şi a declarat că vaccinurile sunt responsabile de autism..





























Comentează