DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Mitropolitul Iosif va sfinți biserica Parohiei La Courneuve din Paris

Parohia „Sf. Trei Ierarhi” din zona La Courneuve – Paris va fi sfințită sâmbătă, cu participarea Mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale și a Episcopului Maramureșului și Sătmarului. Parohia și-a asumat un rol important în întregirea familiilor din diaspora, pentru a păstra unirea între soți, între părinți și copii, dar și unirea românilor în duhul credinței strămoșești și al identității naționale.

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif va sfinți biserica sâmbătă, începând de la ora 16:00. Sfințirea bisericii va fi urmată, duminică, de sărbătoarea hramului, Sfânta Liturghie urmând să fie oficiată tot de Mitropolitul Europei Occidentale.

La ambele slujiri va participa și Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, scrie basilica.ro.

Parohia, formată în 2008, deservește în prezent aproximativ 400 de familii din diaspora pariziană – majoritatea originare din Maramureș și Satu Mare – și funcționează într-un lăcaș de cult spațios, unde pot intra până la 1.000 de credincioși. Există și o capelă frumos pictată la subsol.

În medie, la slujbe participă aproximativ 150 de copii, deoarece Parohul Mircea Filip pune accentul pe întregirea familiilor.

„Gândiți-vă ce traumă trăiește un copil care își vede mama după un an de zile. Și după aceea totul se repercutează în comportament. Încă un aspect foarte important este că aducerea copiilor lângă părinți a ajutat și la stabilitatea familiei, lucru foarte important”, declara parohul în 2018 pentru o publicație din diaspora.

În acest scop, preotul s-a implicat direct în sprijinirea reîntregirii familiilor, oferindu-le consiliere în chestiuni administrative și ajutându-i să-și înscrie copiii la școală.

În paralel, se derulează proiecte pentru păstrarea și cultivarea identității românești a enoriașilor.

În cadrul parohiei funcționează Școala Românească de la Courneuve, care oferă, de două ori pe săptămână, cursuri de Limba și Literatura Română, de Istoria României, de Geografia României și de Religie – din 2020, în format online.

Biblioteca parohială „Justinian Arhiepiscopul” a fost inaugurată în 2019 de Episcopul Maramureșului. Conține numeroase cărți de literatură română, franceză și universală, precum și 1.300 manuale școlare romanești pentru clasele I – XII.

Episcopul Maramureșului și Sătmarului are legături mai vechi cu parohia, care este formată din mulți maramureșeni, oșeni și sătmăreni.

Părintele Paroh Mircea Filip este originar din Țara Lăpușului, județul Maramureș, și are șapte copii. În videoclipul de mai jos, întreaga familie cântă „Îngerul a strigat”.

În 2019, Părintele Episcop Iustin i-a acordat doamnei preotese, Iulia Filip, Ordinul „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureș” pentru laici, în semn de apreciere pentru slujirea de preoteasă și eroismul matern.

Biserica „Sf. Trei Ierarhi” este situată în Departamentul Seine, Arondismentul Saint-Denis (în nord-estul Parisului), la adresa: 1 Rue du Colombier Blanc, 93120, La Courneuve.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.