Video | Moment emoționant: Funeriu, omagiu adus profesoarei sale de chimie, la gala unui colaborator laureat Nobel

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 25-05-2023

Actualizat: 26-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În timp ce Guvernul se luptă cu revendicările profesorilor, fostul ministru al educației Daniel Funeriu, chimist care şi-a luat doctoratul cu un laureat Nobel, i-a cerut primei sale profesoare de chimie să vină în primul rând înainte de a citi laudatio pentru profesorul Sauvage, laureat Nobel 2016 în chimie.

Momentul emoționant, care a unit generații de chimiști, a avut loc la Universitatea de Vest din Timișoara.

„Sunt un privilegiat că am reușit să-i aduc în aceeași sală pe prima mea profesoară de chimie - mentorul meu din adolescență - și pe unul din mentorii mei din viața de cercetător, laureat Nobel.

Acum câteva zile, la Universitatea de Vest din Timișoara, am avut onoarea de a citi laudatio la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Jean-Pierre Sauvage, laureat Nobel pentru chimie 2016, mentor și mai apoi apropiat prieten. Am invitat-o și pe prima mea profesoară de chimie de la Generală 18, doamna Maria Crisnic. A fost modul meu de a mulțumi profesorilor care m-au inspirat.

Pe lângă doleanțele legitime din prezent ale profesorilor - o mai bună valorizare a carierei lor și salarii mai bune - cred că a-și vedea elevii ajunși sus este o mare fericire pentru toți cei care am avut elevi și studenți. Mulțumesc, doamna profesoară! Mulțumesc, Universitatea de Vest! Marilen Gabriel Pirtea”, scrie Funeriu pe Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri