VIDEO Moment emoționant în Somalia: teatrul naţional din Mogadishu a fost redeschis, la opt ani după ce un atacator sinucigaş a distrus clădirea

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 02-07-2020

Actualizat: 02-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.fundatiacaleavictoriei.ro

Teatrul naţional din Mogadishu, capitala Somaliei, a fost redeschis publicului, la opt ani după ce un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer şi a distrus clădirea, simbol al culturii în inima unui oraş deseori marcat de violenţă, relatează joi Reuters. Teatrul, a cărui scenă este susţinută de stâlpi de un galben strălucitor şi este decorat în albastru deschis, culoarea de pe drapelul naţional, a fost deschis în 1967 şi închis în 1991, după ce ţara din Cornul Africii a fost cuprinsă de război civi, informează Agerpres.

Citește și: UE cere Federației Ruse să ancheteze neregulile de la referendum: 'Alegerile trebuie să fie libere'

Clanuri războinice s-au bombardat reciproc cu armament antiaerian în timpul luptelor duse deasupra teatrului, pe care l-au folosit ca bază. Acoperişul clădirii s-a prăbuşit la un an de la izbucnirea conflictului.

Clădirea a fost redeschisă în 2012, după ce Uniunea Africană şi trupele guvernamentale au învins militanţii Al-Shabaab din capitală, însă a fost aruncată în aer două săptămâni mai târziu.

Abdi Abdulahi, directorul teatrului, a declarat că a fost nevoie de o mie de transporturi cu camionul pentru a elimina reziduurile şi nisipul adunate de atunci în clădire. El a precizat că forţele de securitate vor proteja teatrul şi nici chiar noul coronavirus nu va descuraja personalul teatrului să organizeze spectacole.

Preşedintele Mohammed Abdullahi a urcat săptămâna trecută pe scena teatrului, în cadrul unei ceremonii organizate pentru a marca deschiderea oficială a instituţiei. "Ne clădim ţara dacă rămânem uniţi", a declarat preşedintele referindu-se la donaţiile primite de la oameni de afaceri pentru reconstrucţia teatrului şi la angajaţii guvernamentali care au contribuit la lucrare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri