VIDEO Nelu Tătaru, despre medicul-erou de la Piatra Neamţ: 'A suferit prima intervenţie chirurgicală, noi sperăm să aibă o evoluţie bună'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-11-2020

Actualizat: 25-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri seară, că medicul rănit în incendiul de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ a suferit prima intervenţie chirurgicală, iar soţia sa a ajuns şi ea în Belgia. ”Noi sperăm să aibă o evoluţie bună”, a afirmat Nelu Tătaru, potrivit MEDIAFAX.

Nelu Tătaru a fost întrebat, miercuri seară, la B1 TV, despre starea medicului Ioan Cătălin Denciu, rănit în incendiul de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ şi a afirmat: ”Ieri a suferit prima intervenţie chirurgicală de excizie şi cu alogrefe pentru o primă parte. A scăpat, să spun aşa de dializă”.

Citește și: Gabriela Firea, atac la adresa lui Nicușor Dan și Ludovic Orban: Ceea ce au făcut se numește escrocarea cetățenilor

Ministrul Sănătăţii a precizat că în cursul zilei de miercuri soţia medicului a ajuns şi ea în Belgia.

”A ajuns şi soţia astăzi la dânsul, noi sperăm să aibă o evoluţie bună. Această săptămână este o săptămână de a trata leziunile chirurgical”, a mai precizat Tătaru.

Ioan Cătălin Denciu a fost rănit în incendiul care a izbucnit în Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ, în timp ce încerca să salveze pacienţii.

În urma incendiului au murit 10 persoane, alţi 5 pacienţi dintre cei care se aflau în Secţia ATI Covid murind ulterior la Spitalul de la Leţcani, judeţul Iaşi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri