Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro, aclamat de sute de studenţi, a declarat vineri că "ameninţările" americane nu îl vor opri, în timpul unui eveniment la care a dansat cu soţia sa, relatează AFP, conform agerpres.ro.
Din august, Washingtonul a menţinut o prezenţă militară semnificativă în Caraibe, inclusiv cel mai mare portavion din lume, oficial pentru a combate traficul de droguri cu destinaţia Statelor Unite.
Însă Caracasul acuză Washingtonul că foloseşte traficul de droguri ca pretext "pentru a impune o schimbare de regim" şi a-i confisca petrolul.
"E vineri, şi ce se întâmplă vinerea? Ce facem astăzi? Într-o Venezuela paşnică, vineri seara înseamnă rumba totală, rumba, rumba, rumba! E vineri, şi eu voi dansa rumba! Şi nimeni nu mă va opri! Muzica!", a exclamat preşedintele de stânga.
El le-a cerut studenţilor venezueleni să contacteze mişcările studenţeşti americane şi să le îndemne să pună capăt războiului. "Opriţi războiul, nu război, Venezuela vrea pace", a scandat el.
"Maduro, te iubesc!", i-a strigat o tânără de pe o platformă din faţa palatului prezidenţial Miraflores. "Şi eu vă iubesc", le-a răspuns preşedintele tinerilor care îl ascultau cu entuziasm.
Iubirea "îmi dă puterea de a depăşi toţi demonii care trebuie depăşiţi, toate obstacolele şi ameninţările care trebuie depăşite", a adăugat el.
"Vor doar o scuză pentru a invada", a declarat pentru AFP Isabel Cupare, studentă în primul an la drept.
"Respingem categoric ameninţările americane. Tinerii venezueleni nu vor război", a declarat Eudorangel Tayupe, student la administrarea afacerilor, în vârstă de 19 ani.
Operaţiunea antidrog condusă de SUA a dus până acum la peste 80 de morţi în aproximativ 20 de atacuri asupra ambarcaţiunilor suspectate că transportau droguri. Caracasul numeşte aceste bombardamente "execuţii extrajudiciare".
Administraţia Trump intenţionează, de asemenea, să desemneze "Cartelul Soarelui", o organizaţie pe care o asociază cu Maduro, drept organizaţie teroristă.
O astfel de desemnare ar oferi o bază legală pentru acţiuni militare împotriva Venezuelei, deşi Trump şi-a exprimat intenţia de a se angaja în dialog cu omologul său venezuelean.






























Comentează