Președintele Nicușor Dan a transmis luni, la Palatul Cotroceni, în cadrul vizitei oficiale a președintelui Statului Israel, Isaac Herzog, un mesaj privind dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări, combaterea antisemitismului și a discursului urii, dar și situația de securitate din Ucraina și Orientul Mijlociu. Șeful statului a vorbit despre necesitatea păcii și a avertizat asupra pericolului radicalizării societății.
Nicușor Dan: Există un mare potențial de dezvoltare a relațiilor economice dintre România și Israel
Președintele României a subliniat că relația dintre cele două state este una solidă, construită de-a lungul anilor prin cooperare în domenii strategice.
„Oameni care au contribuit la construcția și apoi la dezvoltarea statului Israel au făcut posibilă o colaborare consistentă în domenii economice, de securitate și industrie de apărare, agricultură și tehnologia informațiilor”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a arătat că există încă un potențial important de dezvoltare a relațiilor economice bilaterale.
„Există un mare potențial de dezvoltare al acestor relații economice, în ambele sensuri – investiții israeliene în România și investiții românești în Israel – și vom colabora în continuare pentru dezvoltarea acestor schimburi economice”, a afirmat președintele.
Omagiu pentru victimele Pogromului de la Iași: „Este responsabilitatea noastră să nu mai permitem astfel de tragedii”
Vizita președintelui Isaac Herzog la București are loc în contextul comemorării a 85 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria evreilor din România.
Nicușor Dan a adus un omagiu victimelor și a spus că societatea are obligația de a păstra vie memoria acelor evenimente.
„Vreau să aduc un omagiu memoriei victimelor din acele zile. Cred că este responsabilitatea noastră a tuturor să milităm pentru ca aceste tipuri de evenimente să nu se mai întâmple în lume și, evident, în România”, a declarat șeful statului.
Avertisment privind radicalizarea: „Vedem o creștere a discursului care instigă la ură”
Președintele României a lansat și un avertisment privind tensiunile din societate și proliferarea discursurilor radicale.
„Vedem o creștere a discursului care instigă la ură și trebuie să acționăm cu fermitate și, în același timp, cu tact împotriva acestor tipuri de manifestări”, a spus Nicușor Dan.
Potrivit președintelui, obiectivul trebuie să fie „o dezescaladare, o deradicalizare și o comuniune între oameni care au opinii, religii și credințe diferite”.
„Este sarcina noastră a tuturor”, a subliniat acesta.
România și Israel, poziții comune privind războiul din Ucraina
În cadrul discuțiilor de la Palatul Cotroceni, cei doi lideri au abordat și temele de securitate regională.
„Pozițiile noastre sunt, evident, comune în ceea ce privește războiul din Ucraina și agresiunea rusă”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele României a mulțumit statului Israel pentru solidaritatea manifestată față de România în contextul incidentelor de securitate generate de conflictul din Ucraina, inclusiv cele legate de drone.
Mesaj privind Orientul Mijlociu: România susține eforturile diplomatice
Un alt subiect important al discuțiilor dintre cei doi șefi de stat a fost situația din Orientul Mijlociu.
„Am reiterat poziția noastră cu privire la necesitatea eforturilor diplomatice pentru a readuce pacea și stabilitatea în întreaga regiune”, a spus președintele României.
Nicușor Dan și-a exprimat speranța că înțelegerea dintre Statele Unite și Iran poate reprezenta un pas către detensionarea situației.
„Speranța noastră este că înțelegerea dintre Statele Unite și Iran va deschide calea către o pace regională care să fie de durată”, a afirmat șeful statului.
Președintele a precizat că România va continua să sprijine toate eforturile internaționale care urmăresc stabilizarea Orientului Mijlociu și protejarea populației civile.
La finalul declarației, Nicușor Dan i-a mulțumit omologului său israelian pentru vizită și pentru dialogul avut la Palatul Cotroceni, pe care l-a catalogat drept „foarte bun”.





























