VIDEO Nicușor Dan nu crede că Bolojan trebuie să demisioneze după decizia CCR: „E o problemă de justiție socială, nu un conflict între magistrați și politicieni”

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-10-2025 19:23

Actualizat: 20-10-2025 21:32

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni seara, într-un interviu la Antena 1, că decizia Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților reprezintă „un moment emoțional”, dar și o etapă firească într-un proces legislativ complex. Șeful statului a arătat că problema pensiilor de serviciu rămâne una majoră și că „va fi rezolvată în cursul anului 2025”.

„A fost multă așteptare publică pe legea asta, au fost mai multe variante în ultimii ani, unele declarate neconstituționale. Ce e important, în opinia mea, este că există voință la nivelul coaliției de guvernare pentru ca această problemă să fie rezolvată”, a spus Nicușor Dan. El a precizat că decizia Curții a vizat „o obiecție de formă” și că parlamentarii coaliției vor reveni rapid cu un proiect care să țină cont de observațiile judecătorilor constituționali.

Președintele a subliniat că miza nu este una politică, ci una de echitate socială: „Pensiile egale cu salariul nu stimulează oamenii să rămână în sistem, ci să iasă exact când sunt în putere. E o problemă pentru sistemul de justiție și o problemă de justiție socială, și ea va fi rezolvată.”

„Toate partidele din coaliție au aceeași poziție”

Nicușor Dan a afirmat că există consens în interiorul coaliției de guvernare asupra necesității reformei. „Am asistat la mai multe discuții în coaliție și pot să vă spun că toate cele patru partide și minoritățile naționale au o părere convergentă pe subiectul ăsta. Eu cred că în cursul anului 2025 problema asta va fi rezolvată. Guvernul a dovedit că există voință politică”, a spus președintele.

El a explicat că, deși decizia CCR a respins legea în ansamblu, motivul a fost unul strict procedural — lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii — și nu legat de conținutul reformei. Curtea a constatat că Guvernul nu a așteptat expirarea termenului de 30 de zile pentru emiterea avizului CSM, fapt considerat o încălcare a Constituției.

CCR a decis luni, 20 octombrie 2025, că legea privind modificarea pensiilor de serviciu este neconstituțională, în urma sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Actul normativ fusese adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului, iar printre măsurile prevăzute se numărau creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la 70% din ultimul venit net.

„Nu e un motiv pentru ca Guvernul să plece”

Întrebat dacă premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze în urma respingerii legii, Nicușor Dan a respins categoric ideea. „Nu am vorbit cu premierul Bolojan după decizia CCR. Nicidecum nu trebuie să-și dea demisia. Dreptul e o știință respectabilă, numai că interpretările diferă. Unii interpretează așa, unii invers. Nu e o chestiune importantă pentru ca Guvernul să plece”, a spus președintele.

El a adăugat că textul legal nu precizează clar cât trebuie să aștepte Guvernul pentru un aviz, subliniind că termenul de 30 de zile este stabilit prin lege, nu prin Constituție. „Legea spune că trebuie să ai aviz, nu spune de cât trebuie. O spune legea, nu Constituția, care e termenul rezonabil pentru a aștepta avizul”, a explicat Nicușor Dan.

Președintele a reafirmat sprijinul său pentru continuarea reformei pensiilor de serviciu, considerând-o o necesitate pentru echilibrul social și pentru încrederea publică în justiție. „Există voință politică și vom corecta procedura. Important e să avem o lege corectă pentru societate și pentru sistemul judiciar”, a conchis președintele.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri