Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| Ninsori abundente în Turcia şi Grecia: Traficul rutier, feroviar şi aerian din cele două ţări a fost dat peste cap

rtv.net
ninsoare, mare britanie, avion

Ninsorile abundente care au căzut în această săptămână în Turcia şi în Grecia au provocat un adevărat haos în traficul rutier, feroviar şi aerian din cele două ţări, informează DPA.

Patru camioane şi un vehicul folosit la deszăpezire s-au ciocnit pe o autostradă de lângă Istanbul sâmbătă, a anunţat biroul de presă al guvernatorului acestei provincii turce. Unul dintre şoferi a fost rănit în urma accidentului, potrivit Agerpres.

Pentru a doua zi consecutivă, traficul aerian de pe aeroportul din Istanbul a fost restricţionat. Un strat gros de zăpadă a acoperit acoperişurile clădirilor din capitala Turciei.

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, le-a cerut rezidenţilor să evite deplasările cu automobilul şi a avertizat printr-un mesaj publicat pe Twitter că meteorologii au prognozat ninsori şi în perioada următoare.

Serviciul de meteorologie din Turcia se aşteaptă la noi căderi de zăpadă în provincia Anatolia şi în regiunile din jurul Mării Negre în zilele viitoare. O furtună a fost prognozată pentru duminică în regiunea Anatolia.

Regiuni întinse din nordul şi centrul Greciei s-au confruntat la rândul lor cu ninsori abundente care au durat mai multe ore în cursul zilei de sâmbătă, inclusiv pe insulele Skiathos, Skopelos şi Skyros, precum şi în zonele muntoase din insula Creta.

În nordul ţării, temperaturile au scăzut până la -15 grade Celsius pe timpul nopţii trecute.

Şoferii vor putea să circule doar cu lanţuri antiderapante în Grecia continentală pentru a nu risca să rămână blocaţi în zăpadă.

Cursele feroviare au fost suspendate între Atena şi regiunile din nordul Greciei pentru următoarele 24 de ore, a anunţat postul radiofonic naţional sâmbătă.

Serviciul de meteorologie din Grecia se aşteaptă ca vremea să se îmbunătăţească treptat începând de duminică după-amiază.

În urmă cu doar o săptămână, o ninsoare neaşteptată a provocat haos în traficul rutier din Grecia şi Turcia, iar mai multe mii de persoane au petrecut o noapte în automobilele lor care au rămas blocate pe autostrăzile din ambele ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.