Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video - O stradă din Mărășești s-a surpat pe o porțiune de 70 de metri, din cauza infiltrațiilor de apă

YouTube
strada

O porţiune de circa 70 de metri dintr-o stradă din oraşul Mărăşeşti s-a prăbuşit, miercuri, din cauza unor infiltraţii în sol produse ca urmare a unei avarii la reţeaua de alimentare cu apă, potrivit reprezentanţilor primăriei, scrie Agerpres.

"S-a ajuns la concluzia că această surpare în carosabil s-a produs din cauza infiltraţiilor de apă de la un branşament smuls din mufa de legătură. Bănuim noi că a mai fost intervenit asupra acelui branşament o dată şi acum s-a smuls din nou. Apa a curs şi, neavând consumator, pentru că la punctul unde se livra apă nu stă nimeni în momentul de faţă, în timp s-au produs tasări ale solului. Din cauza asta s-a produs surparea. Comisia a stabilit termene, pentru a vedea cum se poate remedia situaţia în cel mai scurt timp", a declarat arhitectul şef al oraşului Mărăşeşti, Pascaru Felician.

În prezent, pentru remedierea situaţiei, la Mărăşeşti intervine societatea care se ocupă cu serviciul de apă şi canal din localitate, CUP SA.

„Această situaţie neplăcută a survenit în urma unor lucrări de compactare executate anterior la trama stradală, fie de către municipalitate, la momentul modernizării suprafeţei asfaltice, fie de către executantul reţelelor de gaze. La data respectivă, unul dintre branşamentele de apă existente între cele două trasee, cel de apă şi cel de gaze, a fost smuls parţial, iar acest fapt a condus la producerea unor infiltraţii minore în stratul de nisip şi pietriş. Ulterior, acest strat de sub carosabil s-a măcinat şi a condus la situaţia prezentă", se arată într-un comunicat al CUP SA.

Între timp, porţiunea de stradă a fost închisă circulaţiei până la finalizarea lucrărilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.