Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO | Orban le dă o palmă susţinătorilor lui Cîţu din partid: Niciunul nu a reprezentat filialele pe care le conduc

Inquam Photos / Octav Ganea
orban citu

Ludovic Orban, preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, afirmă că liderii de filiale care s-au afişat alături de Florin Cîţu nu au avut mandatul filialelor pe care le conduc pentru susţinerea candidaturii premierului la şefia partidului.

"Eu sunt un democrat. Pentru mine, democraţia înseamnă să respecţi voinţa oamenilor pe care îi reprezinţi. În câteva filiale, voinţa organizaţiilor a fost exprimată prin voturi de susţinere a candidaturii mele. Preşedinţii care au fost în poză au fost în poză, nu i-au reprezentat pe colegii lor din filialele respective care şi-au exprimat o altă opţiune. De altfel, în acea poză sunt 17 preşedinţi de filiale. În niciuna dintre filialele în care au fost preşedinţi nu se dăduse un vot de susţinere pentru Florin Cîţu şi în cinci dintre ele se dăduse un vot pentru susţinerea candidaturii mele", a declarat Orban într-o conferinţă de presă.

"Am anunţat de la începutul campaniei că voi face o campanie pozitivă, bazată pe ceea ce am realizat ca preşedinte al PNL, dar în care voi prezenţa obiectivele şi metodele prin care urmăresc atingerea obiectivelor pe care le voi defini pentru PNL. Florin Cîţu este colegul meu de partid, este premierul PNL. Chiar dacă suntem în competiţie, va fi o competiţie de proiecte, în care fiecare îşi va prezenta viziunea şi până la urmă membrii PNL vor decide", a mai precizat Orban.

Întrebat ce părere are despre afirmaţiile premierului referitoare la faptul că sub conducerea sa coaliţia PNL-USRPLUS-UDMR ar funcţiona mai bine, Orban a răspuns: "Nu cred că a spus asta. Eu am fost şeful echipei de negociere în calitate de preşedinte al PNL, negocieri care au fost într-adevăr dificile. În urma acestor negocieri am reuşit formarea coaliţiei, învestirea guvernului şi am reuşit să luăm acele măsuri care trebuiau luate înainte de 1 ianuarie, ca să menţinem România credibilă pe plan internaţional şi ca să putem să împiedicăm derapaje bugetare care să afecteze România pe termen mediu şi lung. Am convenit asupra unei forme finale a PNRR, care a fost transmis la Bruxelles, am depăşit un moment de criză ca urmare a intervenţiei mele în calitate de preşedinte al PNL. Eu sunt mai degrabă un garant al menţinerii coeziunii în această coaliţiei."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.