VIDEO Pachetul III de măsuri fiscale: ce o să conțină și când o să fie aprobat? Anunț făcut de liderul UDMR, Kelemen Hunor

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 19-10-2025 23:01

Article thumbnail

Sursă foto: MSNews

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, anunţă că în privinţa reformei administraţiei, în coaliţie s-au întors la 10% din posturile efectiv ocupate, adică 30% din totalul posturilor, în jur de 12.700 de posturi şi să se aplice şi administraţiei centrale, relatează News.ro.

El a menţionat că Pachetul 3 va include şi măsuri de stimulare a economiei şi în noiembrie îl pot aproba.

”În această săptămână, la coaliţie ne-am întors la 10% din posturile efectiv ocupate. Asta înseamnă 30% din totalul posturilor, 12.700 de posturi efectiv ocupate, pe de-o parte, dar să facem împreună cu administraţia centrală, sunt de acord, trebuie făcută împreună cu administraţia centrală şi să facem împreună cu acel pachet în care sunt câteva prevederi prin care vom stimula economia în anii care urmează”, a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3.

Liderul UDMR a precizat că, ”dacă va fi un pachet, va fi un pachet cu 3 proiecte de legi, pe administraţia centrală, pe administraţia locală şi pe zona economică şi de şomaj”.

”Asta a fost discuţia în această săptămână, în coaliţie şi dacă reuşim să punem acest pachet, atunci undeva în noiembrie îl putem aproba”, a arătat Kelemen Hunor.

Context

Măsurile din pachetul trei trebuie discutate în coaliţie.

Social-democraţii spun că vor susţine acest pachet doar dacă vor fi incluse şi propuneri de relansare a economiei.

Pachetul 3 ar urma să fie aprobat tot prin procedura asumării răspunderii.

Premierul Ilie Bolojan a lăsat de înțeles că pachetul pentru administrație ar putea fi completat „cu multe altele”.

Guvernul va susține proiectele de dezvoltare economică și va simplifica procedura de autorizare a hidrocentralelor pentru a crește producția de energie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri