Premierul britanic Keir Starmer a calificat vineri drept „jignitoare” și „absolut oribile” afirmațiile făcute de președintele american Donald Trump, care a susținut că trupele aliaților NATO desfășurate în Afganistan ar fi evitat confruntările directe cu talibanii, lăsând luptele grele exclusiv în seama armatei SUA, relatează agenția EFE, conform AGERPRES.
"Consider că vorbele preşedintelui Trump sunt jignitoare, absolut oribile, şi nu mă surprinde că le-au provocat atât de multă durere părinţilor celor ucişi sau răniţilor şi, de fapt, întregii ţări", a spus şeful guvernului laburist de la Londra, care așteaptă scuze din partea președintelui Donald Trump.
Ce a spus Donald Trump
Afirmaţia lui Trump, dintr-un interviu publicat joi de postul Fox News, a provocat indignare în statele NATO participante în Afganistan la războiul împotriva talibanilor între anii 2001 şi 2021, mai ales în Regatul Unit, ţară care, după SUA, a avut cele mai multe victime în acest război, respectiv 457 de militari britanici ucişi.
"Nu am avut niciodată nevoie de ei. Vor spune că au trimis nişte trupe în Afganistan, şi au făcut-o, dar au rămas mai în spate, puţin departe de liniile frontului", a susţinut Trump, într-o declaraţie prin care încerca să argumenteze că aliaţii din NATO nu ar veni la ora actuală în ajutorul SUA în cazul unei astfel de cereri.
Solidaritatea NATO după 11 septembrie
În urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, NATO a activat pentru prima dată în istoria sa articolul 5, în virtutea căruia un atac armat împotriva unui stat membru al Alianţei este considerat un atac împotriva tuturor, decizie luată atunci în semn de solidaritate cu SUA.
După acele atentate, armata americană, sprijinită de cea britanică, a invadat Afganistanul pe 7 octombrie 2001, lansând un conflict armat care avea să dureze 20 de ani. NATO s-a alăturat pe deplin operaţiunii în anul 2003, când a preluat comanda misiunii ISAF (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate), însărcinată cu stabilizarea Afganistanului şi instruirea forţelor de securitate locale.





























Comentează