Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video | Proteste violente în India: Tânără omorâtă şi târâtă de o maşină pe străzile capitalei Delhi

EPA
proteste india

Mulţimi furioase s-au adunat marţi în Delhi, cerând dreptate pentru o femeie care a fost ucisă şi apoi târâtă de o maşină pe kilometri întregi pe străzile capitalei Indiei, relatează CNN, potrivit News.ro.

Poliţia din Delhi a stabilit că scuterul pe care circula tânăra în vârstă de 20 de ani s-a ciocnit cu o maşină în primele ore ale zilei de 1 ianuarie, iar trupul fetei a fost târât apoi pe o distanţă de până la 12 kilometri.

"Avem informaţii că trupul fetei a fost blocat cumva în maşină şi a fost târât pe o distanţă de aproximativ 10-12 kilometri", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, un oficial al poliţiei din Delhi, Sagar Hooda. "Apoi, la o curbă, cadavrul a fost aruncat din maşină", a precizat poliţistul.

Cinci persoane au fost arestate în legătură cu incidentul.

O altă fată care se afla cu victima în momentul coliziunii a dat detalii poliţiei.

"Ea nu a fost rănită şi a părăsit locul accidentului. Ancheta este în curs de desfăşurare, analizăm mai multe unghiuri şi o vom finaliza în curând, iar acuzatul va primi cea mai strictă pedeapsă posibilă", a promis poliţia.

Corpul femeii a fost grav mutilat, hainele rupte fiind găsite lângă trupul ei, potrivit lui Harendra Singh, un oficial cu rang înalt al poliţiei din Delhi. "Ceafa şi spatele i-au fost distruse pentru că a fost târâtă atât de mult timp", a detaliat acesta.

Detaliile macabre au stârnit indignare în India, cu titluri care au dominat ştirile de la orele de maximă audienţă, iar mulţi oameni au ieşit în stradă pentru a cere pedepse severe pentru presupuşii făptaşi. Luni, sute de persoane s-au adunat în faţa unei secţii de poliţie din districtul în care a avut loc incidentul.

Politicieni de rang înalt au cerut, la rândul lor, o anchetă.

"Îmi cade capul de ruşine din cauza acestei crime inumane", a scris luni pe Twitter Vinai Saxena, viceguvernatorul din Delhi. "Sunt şocat de nesimţirea monstruoasă a făptaşilor... Toate aspectele sunt analizate cu atenţie", a adăugat oficialul.

Arvind Kejriwal, ministrul-şef din Delhi, a declarat că a cerut autorităţilor "să ia măsuri exemplare împotriva vinovaţilor".

Accidentele rutiere sunt frecvente în India, unde şoferii încalcă adesea regulile de circulaţie, iar normele de siguranţă nu sunt întotdeauna aplicate cu stricteţe. În 2021, aproape 154.000 de decese au fost înregistrate pe şoselele indiene, potrivit Ministerului Transporturilor. Între timp, aproape 58.000 de incidente de tip fugă de la locul accidentului au fost raportate la nivel naţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.