VIDEO | Raed Arafat îl contrazice pe Sorin Cîmpeanu: Centrele de tip after-school NU rămân deschise

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 22-10-2021

Actualizat: 22-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul de stat Raed Arafat îl contrazice pe ministrul educației și anunță că after-schoolurile vor fi închise în următoarele două săptămâni. Vor rămâne deshise doar creșele.

„S-a abilitat Ministerul Educației să emită ordinul pentru introducerea vacanței pe 14 zile în tot sistemul școlar. Aici vorbim inclusiv de after-school-uri care sunt menționate în hotărârea de guvern și rămâne doar la nivelul de creșe. Ele sunt singurele care vor rămâne deschise”, a declarat Raed Rafat.

Ministrul Educației a declarat, miercuri seara, că vacanţa anunţată de preşedintele Klaus Iohannis nu se aplică afterschool-urilor: „Structura anului şcolar, respectiv stabilirea perioadei vacanţelor şcolare, nu are impact asupra activităţii afterschool-rilor, acestea fiind obligate să desfăşoare activităţile specifice cu respectarea strictă a normelor de protecţie sanitară. De asemenea, activitatea desfăşurată în cadrul acestora nu este asimilată cu activitatea didactică desfăşurată în cadrul unei unităţi de învăţământ.”

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri