DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO - Rapperul Meek Mill se află pe primul loc în Billboard 200, unde peste 40 de albume de Crăciun sunt în urcare

HipHopDX
Meek Mill

Rapperul Meek Mill s-a clasat cu al patrulea album de studio pe primul loc în Billboard 200, unde peste 40 de albume şi colecţii cu piese pentru Crăciun urmează un trend ascendent, relatează News.ro.

Între cele 41 de albume dedicate Crăciunului se numără colecţii semnate de Mariah Carey, Gwen Stefani, Dean Martin, Elvis Presley, Frank Sinatra şi Carpenters.

Albumul lui Mill, lansat la jumătate de an după ce a fost eliberat din închisoare, a fost vândut în 229.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 6 decembrie, potrivit Nielsen Music.

„Championships” este a şasea prezenţă consecutivă a lui Mill în top 10 al Billboard 200.

Pe locul al doilea în actualul clasament american al albumelor a debutat „Street Gossip” al lui Lil Baby, cu 88.000 de unităţi vândute. Acesta este al treilea album lansat de rapper anul acesta, după „Drip Harder”, împreună cu Gunna, în octombrie, şi „Harder Than Ever”, în iunie.

„Dummy Boy” al lui 6ix9ine a ocupat locul al treilea, în coborâre o poziţie, cu 83.000 de unităţi vândute în a doua săptămână de la lansare.

Albumul „A Brief Inquiry” al trupei rock The 1975 a debutat pe locul al patrulea, cu 66.000 de unităţi vândute. El este al doilea disc al grupului care ajunge în top 10, după „I Like It When You Sleep, For You Are So Beautiful, Yet So Unaware of It” din 2016.

„Christmas” al lui Michael Bublé s-a menţinut pe locul al cincilea, cu 55.000 de unităţi vândute în a 69-a săptămână de top.

Citește și: Premiile Oscar: votul pentru determinarea listelor scurte la nouă categorii s-a încheiat marţi seară

Rapperul Ski Mask the Slump God a intrat în clasament pe locul al şaselea cu primul album de studio, „Stockeley”, vândut în 51.000 de unităţi.

Coloana sonoră „A Star is Born”, semnată Lady Gaga şi Bradley Cooper, a coborât trei locuri, până pe şapte, în a noua săptămână de la lansare, cu 48.000 de unităţi vândute, iar „Astroworld” al lui Travis Scott, şapte locuri, până pe opt, după ce a fost vândut în 47.000 de unităţi în a 18-a săptămână de top.

O altă coloană sonoră, „Bohemian Rhapsody”, a coborât trei locuri, până pe nouă, cu puţin peste 40.000 de unităţi vândute în a şaptea săptămână, iar pe locul al zecelea s-a clasat „Christmas is Here!” al grupului Pentatonix, în coborâre trei locuri, după a şasea săptămână de la lansare, când a fost vândut în 40.000 de unităţi.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de descărcări sunt egale cu un album).

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.