VIDEO Rusia a atacat puternic Kievul: Roiuri de drone au asaltat capitala Ucrainei

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 30-09-2024

Actualizat: 30-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: X

Rusia a lansat o serie de atacuri cu drone care au vizat Kievul, luni dimineaţă, iar unităţile de apărare aeriană au fost angajate în respingerea loviturilor timp de mai multe ore, a anunţat armata ucraineană, potrivit Reuters, informează News.ro.

 

 

Martori au auzit numeroase explozii în Kiev, ceea ce părea a fi sisteme de apărare aeriană în funcţiune, şi au văzut obiecte fiind lovite în aer.

Roiuri de drone au asaltat capitala Ucrainei

Kievul, regiunea înconjurătoare şi toată partea de est a Ucrainei au fost sub alertă de raiduri aeriene din jurul orei locale 01.00 luni (2200 GMT duminică).

"Mai multe UAV (vehicule aeriene fără pilot) inamice sunt deasupra şi în apropierea capitalei", a transmis Vitali Klitschko, primarul Kievului, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Forţele aeriene ale Ucrainei au precizat anterior pe Telegram că mai multe grupuri de drone ruseşti se îndreptau spre Kiev şi vestul Ucrainei. De asemenea, au declarat că au detectat lansarea mai multor bombe ghidate din părţile din Ucraina controlate de Rusia în jurul orei 04:40 a.m. (0140 GMT).

Moscova a lansat mai multe atacuri aeriene asupra Kievului şi Ucrainei pe parcursul lunii septembrie, vizând infrastructura energetică, militară şi de transport a ţării.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri