VIDEO Şase morți şi peste 350.000 de persoane sunt afectate de ploile torenţiale şi cenuşa de la vulcanul Sangay

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-03-2021

Actualizat: 14-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: EPA

Şase persoane au murit şi aproximativ 350.000 sunt afectate în Ecuador de inundaţiile provocate de ploile sezoniere, precum şi de căderile de cenuşă emisă de vulcanul Sangay, a anunţat sâmbătă departamentul de gestionare a riscurilor (SNGRE).

"Susţinem populaţia afectată de căderea de cenuşă din Sangay şi de inundaţiile din toată ţara", a scris, pe Twitter, preşedintele ecuatorian Lenin Moreno, anunţând o restructurare a "împrumuturilor agricole" şi trimiţând echipe pentru a-i ajuta pe ţărani, relatează AFP.

Citește și: Radu Tudor rupe tăcerea cu privire la numirea de către PNL la șefia TVR: ‘Au fost discuții cu unii lideri liberali’

Inundaţiile au distrus aproximativ 16.320 de hectare în mai multe regiuni de coastă şi andine de la începutul sezonului ploios la 1 februarie, afectând aproape 18.000 de persoane, potrivit site-ului serviciului de gestionare a riscurilor, scrie agerpres.ro.

În plus, cenuşa vulcanică din Sangay, situat la 200 km sud de Quito, a distrus aproximativ 43.000 de hectare de culturi şi a afectat aproximativ 330.000 de persoane, adaugă site-ul, menţionând că sâmbătă nu a fost înregistrată nicio cădere de cenuşă vulcanică.

Citește și: Ion Cristoiu: ‘România lui Florin Cîțu e o Românie ruptă din Rai. Este unul dintre cei mai slabi oameni politici din istoria postdecembristă’

Sangay, cu conul său acoperit de zăpadă atingând o altitudine de 5.230 metri, este unul dintre numeroşii vulcani activi din Ecuador, cum ar fi Tungurahua şi Cotopaxi, ambii la sud de Quito. Este considerat a fi în activitate eruptivă constantă din 1628, potrivit Institutului Geofizic. Actuala fază eruptivă a început în mai 2019.

Aeroportul Internaţional Guayaquil (sud-vest) şi-a reluat operaţiunile duminica trecută după ce a trebuit să închidă săptămâna precedentă din cauza emisiilor de cenuşă din Sangay.

Citește și: Dosarul morții actorului Bogdan Stanoevici, deschis la cererea Dianei Șoșoacă, a fost clasat de magistrați .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri