VIDEO | Scene de groază în Peru: cel puţin 13 morţi într-un accident cutremurător de autobuz

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 06-03-2023

Actualizat: 06-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: captura youtube

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa duminică în regiunea peruană Ancash, la nord de Lima, în urma ciocnirii între un autobuz şi un moto-taxi, a anunţat poliţia locală, scrie AFP, citat de Agerpres.

Accidentul s-a produs duminică dimineaţă la kilometrul 380 al Autostrăzii Panamericane Nord, în provincia Casma, la 370 kilometri nord de Lima.

Autobuzul, care transporta peste cincizeci de pasageri, se îndrepta spre Lima din regiunea Piura (nord). După ciocnire, autobuzul a ieşit de pe şosea şi a luat foc, a precizat poliţia. Victimele au murit arse în interiorul autobuzului.

Răniţii au fost transportaţi la spitalul regional din Casma. Pilotul moto-taxiului se numără printre cei ucişi, şoferul autobuzului a fost arestat, a indicat sursa.

Accidentele pe drumurile din Peru sunt frecvente în principal din cauza vitezei, a stării proaste a drumurilor şi a lipsei de semnalizare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri