În inima deșertului Karakum din Turkmenistan se află craterul de gaz Darvaza, adesea numit „Poarta către Iad”. Format accidental, în anul 1971, după ce geologii sovietici au provocat o surpare a terenului, craterul Darvaza arde de 50 de ani necontenit. Oamenii de știință susțin că abia acum începe să se mai epuizeze gazul și încep să se stingă o parte dintre incendii, iar astfel ”Poarta către Iad” se închide.
Geologi sovietici, aflați în misiune de explorare a zăcămintelor de gaze naturale, au provocat o surpare a terenului, formând un crater cu un diametru de circa 70 de metri și o adâncime de 20 de metri. O cantitate uriașă de metan a început să se scurgă în atmosferă, iar pentru a evita un dezastru ecologic, echipa de foraj a decis să incendieze gazul, estimând că flăcările se vor stinge în câteva zile.
Jumătate de secol mai târziu, craterul continuă să ardă, transformându-se într-o atracție turistică de renume internațional, dar și într-un simbol al risipei de resurse. Noaptea, focul dansează pe pereții abrupți ai craterului, creând o imagine aproape ireală în pustietatea deșertului.

”Poarta către Iad” începe să se închidă
Darvaza este, fără îndoială, un loc misterios. La începutul acestei luni, povestea a cunoscut o nouă întorsătură, când oamenii de știință participanți la o conferință internațională privind dezvoltarea hidrocarburilor, organizată în capitala Turkmenistanului, Ashgabat, au anunțat că craterul începe în sfârșit să se stingă.
„Reducerea [incendiilor] este de aproape trei ori mai mare decât în trecut”, a declarat Irina Luryeva, directoarea companiei energetice de stat din Turkmenistan, Turkmengaz, în cadrul conferinței.































Comentează