DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Sorin Grindeanu dorește DISPARIȚIA PNL: 'Chiar cred că ar trebui să iasă din istorie'

Inquam Photos / Octav Ganea
grindeanu guvern gesturi inquam

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, face comparaţie dintre actuala coaliţie de guvernare şi Convenţia Democrată care a guvernat România în perioada 1996-2000, perioadă după care Partidul Naţional Ţărănesc – Creştin democrat, principala formaţiune politică a acelei alianţe, nu a mai reuşit să treacă pragul electoral. El spune că nu i-ar fi milă dacă PNL ar ieşi din istorie, ci chiar crede că ar trebui să iasă din istorie, din istoria parlamentară actuală, aşa cum au păţit ţărăniştii.

„M-am întâlnit în Parlament şi am discutat şi cu parlamentari liberali. Să ştiţi că au fost foarte mulţi care au venit la mine – dacă cer dovezi pot să le dau, cu nume şi prenume, aş evita astăzi – şi care mi-au spus, şi nu speculez cu nimic, că dacă ar fi vot secret ar vota ”pentru””, a afirmat deputatul Sorin Grindeanu, referindu-se la votul de la moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, dezbătută la începutul acestei săptămâni şi care a fost respinsă în Legislativ.

Citește și: Diana Șoșoacă îi vrea pe minerii din Valea Jiului să mărșăluiască pe străzile din București: ‘Nu au curaj, le este frică. Dacă suntem uniți, rechinii mor’

El face comparaţia între actuala coaliţie de guvernare şi Convenţia Democrată, susţinând, în acest context, că nu ar avea „emoţii” dacă PNL ar avea soarta PNŢCD, care a ieşit de pe scena parlamentară după perioada de guvernare 1996-2000.

„Ar vota pentru. Asta-mi arată un semnal: că această coaliţie, şi se şi vede, la 50 de zile, 60 de zile de la învestirea Guvernului scârţâie din toate încheieturile. Am mai trăit, eu am intrat în politică în 1996, eram student şi am mai trăit un experiment de tipul acesta şi anume acea mare coaliţie formată din CDR, USD şi cred că şi UDMR, 96-2000 cu celebre consiliu de coordonare politic şamd care a dus în anul 2000 la un dezastru politic pentru cei care erau principalii factori politici şi decidenţi politici în acea coaliţie şi anume Partidul Naţional Ţărănesc. Nu-mi e milă că ar ajunge PNL-ul, să nu credeţi că am vreo emoţie dacă ar ieşi din istorie, chiar cred că ar trebui să iasă din istorie, din istoria parlamentară actuală, aşa cum au păţit-o liberalii (ţărăniştii – n.r.). Dar aş vrea ca prefiguratul eşec politic pe care îl vor avea să fie cât mai puţin, dacă se poate deloc, pe umerii românilor, să nu îl simţim”, a afirmat Sorin Grindeanu duminică, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și: Raed Arafat, critici dure la adresa lui Ion Cristoiu: ‘Răspândiți minciuni și narative false și veninoase, pentru că la vârsta dumneavoastră sigur nu vă veți schimba’

Liderul social-democrat susţine că îşi doreşte ca lipsa de dialog dintre preşedintele PNL, Ludovic Organ, şi prim-ministrul Florin Cîţu să fie doar aparentă.

„Înţeleg că e foarte importantă bătălia pentru congresul PNL din toamnă, înţeleg că se prefigurează, din tot ceea ce văd, o competiţie, între cei doi, dar pe români nu-i interesează asta. Pe români îi interesează să trăiască mai bine, pe români îi interesează să aibă siguranţa şi securitatea viitorului, nu că e Cîţu sau Orban preşedinte PNL. Nu asta e prioritar pentru români”, a adăugat Grindeanu.

Citește și: CTP: ‘Domnul Cîțu poate fi cel mai important premier din istoria post-decembristă a României. Este finanțist și stăpânește această meserie’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.