VIDEO Tregedie în Italia - O mașină în care se aflau opt români s-a făcut praf pe un drum din Catania

Autor: George Traicu

Publicat: 22-07-2019

Actualizat: 22-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Tragedie în Italia, seara trecută, după ce o maşină Alfa Romeo 147 în care se aflau opt români, între care patru copii, s-a făcut praf pe un drum din Catania. Teribilul accident s-a produs în jurul orei 20.00, în apropiere de intersecția cu strada care duce spre Piața de fructe și legume.

Potrivit sostenitori.info şi tgcom24.mediaset.it, o persoană a murit, iar alte şapte au fost rănite, după ce o maşină în care se aflau opt români s-a izbit de un parapet, pa marginea drumului.

Citește și: Cristi Danileț, avertisment TĂIOS pentru viitorul președinte al României: ' El nu va avea supuși și nu va lua decizii despotice'

Din primele informaţii, maşina circula pe o rampă ridicată pe axa de serviciu, îndreptându-se spre port, în momentul producerii accidentului.

Până la această oră, nu se ştie din ce cauză şoferul a pierdut controlul maşinii.

Bilanţul în urma accidentului este tragic. O persoană a murit, iar celelalte şapte - între care patru copii - au fost rănite. Trei dintre ele au fost transportate în cod roșu la spitalele din zonă.

Martorii povestesc scene teribile la locul tragediei: „Am văzut doi copii într-o baltă de sânge care plângeau. Șoferul nu părea să mai fie în viață, nici pasagerul de lângă el. În spate era o femeie care țipa. Așteptam ajutoare, eram panicați”.

Nu se știe încă dacă persoana decedată este şoferul sau unul dintre pasagerii maşinii.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri