Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Ultimul film regizat de Cristi Puiu, Malmkrog, va avea premiera în cinematografele românești în 6 noiembrie: a fost premiat și la Berlin

Malmkrog, de Cristi Puiu

Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, „Malmkrog”, producţia de epocă premiată la Berlinală a regizorului român Cristi Puiu va avea premiera în cinematografele din ţară pe 6 noiembrie, relatează News.ro.

Evenimentul este precedat de o serie de proiecţii speciale în avanpremieră, prima din această serie fiind cea din cadrul maratonului cinematografic „Les Films de Cannes à Bucarest” (23 octombrie - 1 noiembrie).

Seria proiecţiilor se deschide pentru început cu o vizionare specială dedicată publicul din Bucureşti în cadrul unuia dintre cele mai bine cotate evenimente cinefile ale anului: „Les Films de Cannes à Bucarest”. Proiecţia „Malmkrog” este programată pentru 31 octombrie la Cinema „Elvire Popesco” din Capitală.

Filmul a obţinut Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secţiunii Encounters a prestigiosului Festival Internaţional de Film de la Berlin; a avut premiera pe marile ecrane din Franţa cu o receptare critică favorabilă; a avut parte de proiecţii la Belgrad şi la Sarajevo, iar în septembrie a fost inclus în selecţia oficială a ediţiei New York Film Festival. De asemenea, „Malmkrog” a fost proiectat la Moscova chiar la începutul lunii octombrie. În România, filmul a putut fi văzut până în prezent exclusiv în cadrul unor proiecţii speciale la Festivalul Internaţional de Film Transilvania din Cluj-Napoca şi la Festivalul Independent de Film Anonimul desfăşurat în Delta Dunării, precum, la Central European Film Festival Timişoara, Este Film Festival Sibiu şi la Noaptea albă a filmului Românesc din Bucureşti.

Presa străină a descris filmul semnat de Cristi Puiu drept „o capodoperă plină de intensitate”, „un film unic şi curajos” .

„Malmkrog este o reflecţie despre lupta dintre bine şi rău”, declara regizorul într-un interviu pentru cotidianul francez L'Humanité.

Filmat timp de 40 de zile la conacul Apafi din satul Mălâncrav (Sibiu) şi beneficiind de un scenariu semnat de Cristi Puiu, o adaptare după „Trois entretiens” de Vladimir Soloviov, „Malmkrog” este un film de epocă în care acţiunea se desfăşoară în jurul a cinci personaje. Actorii vorbesc în limba franceză - doar câteva replici fiind în germană, rusă şi maghiară. Decorul şi costumele redau atmosfera începutului de secol XX din Transilvania. Din distribuţie fac parte: Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaité, Marina Palii, Ugo Broussot, István Téglás, Judith State, Simona Ghiţă şi Sorin Dobrin.

Citește și: Prima reacție a lui Silviu Mănăstire, după ce a fost confirmat cu coronavirus: Indiciul pentru forma ușoară de Covid este pierderea mirosului și gustului .

„Malmkrog” este o coproducţie România, Serbia, Elveţia, Suedia, Bosnia şi Macedonia de Nord.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.