Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Un episcop catolic din Spania se însoară cu o scriitoare de cărți despre satanism și sex

dnaindia.com
Xavier Novell

Fostul episcop al localităţii spaniole Solsona, Xavier Novell, care în luna august a renunţat la preoţie din "motive strict personale", potrivit diocezei sale, a depus actele pentru a se căsători civil cu iubita sa, scriitoarea Silvia Caballol, autoare a unor cărţi despre satanism, psiholog și romancier erotic, relatează joi EFE.

Xavier Novell (52 de ani), un prelat conservator, care critica avortul, căsătoria între homosexuali şi eutanasia, nu a făcut declaraţii privind motivele pentru care a renunţat la hainele preoţeşti şi nici despre actuala lui situaţie personală. La momentul numirii sale, în 2010, era cel mai tânăr episcop din Spania.

În data de 7 octombrie, Novell a depus actele la Registrul Civil din Barcelona pentru a se căsători cu Silvia Caballol.

Fostul prelat, cunoscut pentru opiniile sale controversate, a renunţat pe neaşteptate la postul de episcop de Solsona în august, iar papa i-a acceptat demisia pe 23 în aceeaşi lună, deşi el nu a dat explicaţii cu privire la renunţarea, dioceza sa invocând "motive strict personale".

Câteva zile mai târziu, mai multe medii au atribuit renunţarea sa la relaţia sentimentală pe care o menţine cu scriitoarea Silvia Caballol, expertă în teme satanice, pe care Novell, care practica exorcizarea în dioceza sa, ar fi cunoscut-o în urma unor cursuri pe această temă.

Prelaţii din anturajul lui Novell au fost profund surprinşi să afle că renunţarea lui la preoţie a fost determinată de o relaţie cu o femeie, potrivit Agerpres.ro.

Deşi arhiepiscopul de Barcelona, Juan José Omella, a cerut să fie respectată intimitatea fostului episcop, în speranţa că acesta va da până la urmă explicaţii, Novell păstrează tăcerea şi nu se ştie dacă a cerut Vaticanului dispensă de la obligaţia de celibat pentru a se putea căsători.

În mijlocul acestor incertitudini, cazul său este intens mediatizat, cu reporteri postaţi în faţa actualului său domiciliu, un apartament în Manresa (Barcelona), pentru a-l surprinde când iese dimineaţa pentru a face jogging, fără să fi obţinut până acum vreo declaraţie de la fostul episcop.


ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.