VIDEO Urmărire pe străzile din București: Un tânăr a fugit de polițiști în timpul unui control în trafic și a lovit o autospecială

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 18-11-2025 20:22

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost oprit pentru control în trafic în București, a oprit mașina și, în momentul în care s-au apropiat agenții, acesta a demarat în trombă. A fost oprit forțat pe o stradă din Sectorul 3, după ce lovise, în timpul urmăririi, și o autospecială a polițiștilor.

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu la intersecția Șoseaua Olteniței cu Șoseaua Giurgiului, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, luni, la ora 00.20. Inițial, șoferul a oprit, însă în momentul în care unul dintre polițiști s-a apropiat de portiera mașinii, acesta a demarat în viteză, părăsind locul controlului.

Polițiștii rutieri au intervenit prompt, au solicitat sprijinul echipajelor de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Sectoarele 3 și 4 și au plecat în urmărirea autovehiculului cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe mai multe artere din Capitală, reușind oprirea forțată pe o stradă din sectorul 3.

În timpul procedurii de oprire forțată, șoferul nu și-a asigurat mașina, iar în urma deplasării necontrolate a acestuia a fost avariată și o autospecială de poliție.

Polițiștii rutieri l-au imobilizat pe bărbatul aflat la volan și au stabilit că este vorba de un tânăr în vârstă de 21 de ani, care nu consumase nici alcool, nici droguri. Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că tânărul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În cauză se fac cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri