Conducerea militară susținută de Emiratele Arabe Unite din Yemenul de Sud a preluat puterea în întregul sud al țării, o mișcare care deschide posibilitatea ca Sudul să-și declare independența și să readucă Yemenul la statutul de două state pentru prima dată din 1990, după momentul de unificare.
Contextul recent
De când rebelii houthii din nord au preluat controlul asupra capitalei yemenite, Sana'a, în 2015, o alianță politică fragilă a guvernat Sudul, formată din partidul Islah susținut de Arabia Saudită, condus de președintele Yemenului, Rashad al-Alimi, și STC (Consiliul de Tranziție de Sud )susținut de Emiratele Arabe Unite, condus de președintele Aidarous al-Zubaidi.
Cele două tabere au lucrat împreună cu dificultate în cadrul unui consiliu de conducere prezidențială, dar Zubaidi a avut întotdeauna forțe militare superioare. Alimi s-a mutat la Riyadh, unde recent s-a întâlnit cu diplomați francezi, britanici și americani.
Alimi a cerut STC să revină la cazarmă, adăugând: "Respingem orice măsură unilaterală care subminează statutul juridic al statului și formează o realitate paralelă."
După un semnal tacit sau explicit de consimțământ, forțele lui Zubaidi au preluat controlul asupra PetroMasila, cea mai mare companie petrolieră din Yemen, cu sediul în Hadramaut, iar acum pare într-o poziție puternică pentru a determina viitorul țării.
Diplomații occidentali și ONU s-au opus întotdeauna divizării Yemenului în două, concentrându-se în schimb pe o foaie de parcurs saudită care ar fi trebuit să aducă un Guvern federal, care să implice houthiții și forțele din Sud.
Diplomații occidentali au fost în contact telefonic cu Zubaidi, evaluându-i intențiile, inclusiv relațiile sale cu Rusia și implicațiile pentru lupta de a învinge houthiții susținuți de Iran. Până acum nicio țară occidentală nu a comentat public și nu a existat nicio declarație din partea SUA.
Două regiuni aflate în afara granițelor tradiționale ale Sudului – Taiz și Marib – nu sunt sub controlul houthi, iar STC le poate oferi statut de protectorat, pentru a se asigura că nu vor cădea în mâinile rebelilor houthi, explică analiza The Guardian.
Sudul istoric a fost „cucerit”, înfrângere pentru Arabia Saudită
Până la 10.000 de soldați din Consiliul de Tranziție de Sud (STC) au intrat recent în zona bogată în petrol Hadramaut și mai târziu în Marah, zona mai puțin populată, aflată la granița cu Oman, care anterior nu fusese sub controlul său. STC a numit operațiunea „Viitor Promițător". E important de precizat că STC susține independența Sudului.
Această ofensivă marchează cea mai semnificativă escaladare a luptelor interne pentru putere din Yemen de la încetarea focului ONU din 2022, punând forțele STC față în față cu guvernul internațional recunoscut susținut de Arabia Saudită, reprezentat de Consiliul de Conducere Prezidențială (PLC), și aliații săi, inclusiv Alianța Tribală Hadramawt condusă de șeicul Amr bin Habreish.
Aceste victorii înseamnă că STC controlează acum toate cele opt regiuni care alcătuiau anterior Yemenul de Sud, fiind pentru prima dată când reușește acest lucru. Inițial, Oman a închis granița cu Yemenul cerând ca steagul Sudului să fie coborât, dar a fost nevoit să se retragă.
Într-o înfrângere surprinzătoare pentru Arabia Saudită, care anterior era principalul actor extern în Yemen, Riad și-a retras trupele și din palatul prezidențial din capitala sudică, Aden, precum și din aeroport, o evacuare care sugerează că forțele pe care saudiții le susținuseră în interiorul guvernului recunoscut de ONU au fost cel puțin deocamdată înfrânte.
Operațiunea a fost relativ rapidă, cu puține lupte directe. Până la 8 decembrie, forțele STC au cucerit teritorii-cheie cu rezistență minimă, sporind tensiunile dintre Arabia Saudită și Emiratele și stârnind temeri de un nou război civil.
Înființată în 2017 și compusă dintr-o coaliție de facțiuni armate sudice și grupuri tribale aliate, STC face parte oficial din guvernul yemenit recunoscut de ONU, dar se prezintă și ca o mișcare națională sudistă. Este în mare parte instruit, aprovizionat și finanțat de Emiratele Arabe Unite, beneficiind de sprijinul unor unități paramilitare sponsorizate de Emirate, precum Forțele de Securitate ale Centurii, Brigăzile Giants și Forțele de Elită Hadrami.
STC susține că Operațiunea sa "Viitor Promițător" urmărește să perturbe și să demonteze operațiunile de contrabandă care s-au înrădăcinat în Hadhramaut "în beneficiul milițiilor teroriste Houthi și au devenit focare pentru activitățile organizațiilor extremiste precum ISIS și al-Qaeda...Având în vedere această realitate, afirmăm fără echivoc că Sudul nu va fi niciodată un coridor care amenință securitatea regională, un refugiu pentru terorism sau o linie logistică de salvare pentru milițiile teroriste houthi", se arată în declarație, citată de organizația RUSI.
Interese divergente între Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită
Deși Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au intrat în războiul din Yemen ca parteneri de coaliție, obiectivele lor strategice s-au îndepărtat substanțial. De când s-a alăturat coaliției conduse de Arabia Saudită, EAU a văzut guvernul yemenit, în special componentele sale Islah (aliniate cu Frații Musulmani), ca pe o amenințare ideologică și de securitate. Ca urmare, Abu Dhabi a obstrucționat sistematic eforturile de consolidare a autorității guvernului yemenit, oferind în schimb actorilor înarmați locali puterea de a limita influența Islah. Această abordare a culminat în 2017 și la crearea STC.
În schimb, Arabia Saudită a urmărit păstrarea guvernului yemenit și o înțelegere negociată cu houthiții, care să-și protejeze granițele și să prevină atacuri ulterioare cu rachete sau drone pe teritoriul său. Obiectivul Riadului este de a menține unită o coaliție de grupuri yemenite ca o contrabalanță la amenințarea houthi, care continuă să amenințe cu atacuri transfrontaliere și deține un control puternic asupra unui procent important din granița yemenio-saudită.
Astăzi, PLC, o coaliție fragilă de actori tribali, politici și militari opuși Houthiților, riscă dezintegrarea după preluarea Hadramout de către STC. Influența Riadului se bazează pe existența unui bloc anti-Houthi coerent. Pe măsură ce autoritatea guvernului recunoscut internațional se erodează, această coeziune se destramă. Din perspectiva EAU, consolidarea STC înseamnă pârghie, printr-un substitut eficient, înaintea oricărei viitoare înțelegeri politice naționale negociate între Arabia Saudită și houthi.
Un pilon cheie al politicii regionale a EAU este asigurarea influenței maritime în bazinul Mării Roșii, inclusiv în sudul Yemenului, și în Cornul Africii prin porturi comerciale, baze militare, noduri logistice și teritorii insulare, sporind astfel controlul asupra unora dintre cele mai critice rute maritime ale lumii. EAU a investit în sisteme radar, extinderi ale pistelor și infrastructură de supraveghere pe Abd al-Kuri și Samhah, două insule care fac parte din arhipelagul Socotra (teritoriu yemenit administrat de STC), și în Insula Mayyun, situată în strâmtoarea Bab al-Mandeb de lângă Yemen, permițând monitorizarea maritimă pe scară largă.
Din perspectiva EAU, consolidarea unui partener politico-militar aliniat în sudul Yemenului ar putea spori supravegherea maritimă în zone cheie, inclusiv Aden, Mukalla, Al-Mahra și apropierile către Socotra. Aceasta reprezintă un tipar de securitizare economică în abordarea regională a EAU, unde strategiile de securitate și comerciale se îmbină.
Ce ar putea urma?
O declarație completă și imediată a statutului de stat de către STC ar fi, totuși, o mișcare politică riscantă, având în vedere experiența altor țări care au ales această cale, inclusiv Sahara Occidentală, o țară care credea că are sprijin diplomatic pentru a se desprinde de Maroc, dar care apoi a văzut cum sprijinul a căzut, explică The Guardian.
STC este mai probabil să susțină că, pe termen mediu, va organiza un fel de referendum privind independența față de Nord. În cele din urmă, viitorul său va depinde de deciziile luate de principalul său sponsor, Emiratele Arabe Unite.
Diferențe majore
Houthii guvernează nordul cu propriile instituții și forțe de securitate, în timp ce sudul rămâne administrat de un mozaic de actori anti-houthi, acum dominați de STC. Țara operează, de asemenea, cu două bănci centrale rivale, una în Aden și una în Sanaa, rezultând monede, politici monetare și sisteme economice separate.
Această divizare neoficială tot mai adâncă vine în contextul în care Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite se luptă să mențină un armistițiu pragmatic în propria lor rivalitate. Câștigurile STC au scos la iveală fisuri tot mai mari în alianța lor, crescând riscul unui "război civil în interiorul unui război civil".
Iar gravitatea acestei ultime crize a fost subliniată când mai mulți membri PLC, inclusiv președintele Rashad al-Alimi și prim-ministrul, au fugit din Aden la Riyadh, pe măsură ce forțele STC și-au consolidat controlul asupra sudului și palatul Adenului.
Probabil, momentul politic actual este cel mai precar pentru conducerea oficială a Yemenului de la unificare.
"PLC a trecut prin cel mai fragil moment de la înființare, iar situația din estul și sudul Yemenului este puțin probabil să se stabilizeze pe termen scurt sau mediu", a declarat al-Sakani, jurnalist din Yemen, pentru The New Arab.
Jurnalistul Hesham al-Ziady avertizează că acțoiunea implică riscuri. "Anunțarea unui stat în Yemenul de Sud acum ar fi sinucigașă pentru STC și l-ar putea plasa într-o poziție dificilă care nu servește proiectului său – chiar dacă EAU susține discret aceste aspirații și acțiuni”, consideră acesta.
Posibile consecințe devastatoare: un război direct între Emirate cu Arabia Saudită
Maysaa Shujaa al-Deen, analist principal la Centrul pentru Studii Strategice din Sana'a, a declarat: "Acesta este probabil cel mai mare punct de cotitură pentru Yemen de la căderea capitalei, Sana'a, în mâinile houthiților în 2015. Are potențialul de a răsturna alianțe regionale și locale, inclusiv de a aduce Emiratele în conflict cu Arabia Saudită. STC, dacă negociază, va fi într-o poziție puternică să ceară un anumit tip de autoguvernare pentru Sud. Pentru Arabia Saudită va exista îngrijorare cu privire la viitoarea supraveghere a granițelor sale, având în vedere atacurile anterioare ale Houthi asupra Arabiei Saudite."
Au existat speculații că Emiratele au dat undă verde STC să acționeze după ce au fost „supărate” de cererea saudită adresată lui Donald Trump de a interveni pentru a pune capăt războiului civil din Sudan, o criză prelungită care a cauzat Emiratelor Arabe Unite o cantitate uriașă de publicitate negativă din cauza afirmațiilor că ar fi înarmat Forțele de Sprijin Rapid, o miliție acuzată de crime de război în Darfur.
"Cele mai recente mișcări ale STC sunt determinate de efortul său de a finaliza proiectul de extindere a controlului asupra întregului teritoriu sudic. Consolidarea autorității asupra Wadi Hadramawt și al-Mahra a fost de mult timp piesa lipsă în viziunea teritorială pe care o promovează," a declarat Ahmed Nagi, analist pentru Yemen la International Crisis Group, pentru The New Arab.
"Scopul actual al STC are puțin de-a face cu înființarea unui stat sudic. Par a fi conduse de actori externi care încearcă să remodeleze echilibrul puterii la fața locului în detrimentul guvernului recunoscut internațional", consideră Ali al-Sakani, jurnalist din Yemen, pentru The New Arab.
Interesul SUA
Strategia Națională de Securitate a Casei Albe, recent lansată, identifică prioritățile pe care Yemenul de Sud le îndeplinește: Protejarea lanțurilor globale de aprovizionare; securizarea coridoarelor maritime critice; combaterea terorismului și a Fraților Musulmani; limitarea proxy-urilor Iranului; și împiedicarea Chinei și Rusiei să-și extindă influența peste Marea Roșie și Golful Aden.
O administrație stabilă, aliniată cu Occidentul, în Yemenul de Sud ajută la asigurarea unei căi navigabile vitale fără a necesita trupe americane sau a depinde de aliații regionali din Golful Persic. Forțele sudiste cooperează deja cu Marina SUA, împărtășesc informații despre rețele teroriste și de contrabandă și rezistă activ influenței destabilizatoare a Iranului și a Fraților Musulmani. Conducerea Consiliului de Tranziție din Sud și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a adera la Acordurile Abraham, extinzând un cadru regional de pace aliniat intereselor SUA.
Esențial, Aden și Socotra sunt platforme convenabile și sigure pentru supraveghere maritimă, logistică, andocare de urgență și operațiuni de informații — sporind flexibilitatea navală americană în Marea Roșie și vestul Oceanului Indian. Pentru o administrație americană hotărâtă să restabilească securitatea maritimă, să descurajeze Iranul, să concureze cu China și Rusia și să consolideze poziția Americii în Marea Roșie, susținerea unei căi reglementate către statalitatea sudistă este o victorie strategică cu costuri reduse și impact ridicat.
Unificarea Yemenului în 1990
Până în 1990 au existat două state separate: Yemenul de Nord (Republica Arabă Yemen), cu orientare mai tradițională. Yemenul de Sud (Republica Democrată Populară Yemen), de orientare socialistă.
În anii ’80, Războiul Rece se apropia de final, iar Yemenul de Sud își pierdea sprijinul principal – Uniunea Sovietică. Cele două state au început negocieri politice, motivate de: interese economice comune (inclusiv resurse de petrol) ; dorința de stabilitate; presiuni regionale și internaționale.
La 22 mai 1990, cele două Yemenuri s-au unit pașnic, formând Republica Yemen. Ali Abdullah Saleh, liderul Yemenului de Nord, a devenit președinte, iar liderul sudic Ali Salim al-Beidh a devenit vicepreședinte. Deși unificarea a fost oficial pașnică, tensiunile dintre nord și sud au continuat, ducând la un război civil în 1994, care a consolidat dominația nordului.
Comentează