Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viitoarea gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret va fi anunţată până la începutul lui 2025

facebook.com
jocurile olimpice de iarna

Viitoarea gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret va fi anunţată până la începutul lui 2025

Următoarea gazdă a Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru Tineret va fi anunţată cel târziu la începutul anului 2025, a anunţat joi preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, citat de agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

"Nu va avea loc nicio ceremonie de predare a drapelului în această seară, deoarece vom decide următoarea gazdă într-o etapă ulterioară", a spus Bach, joi, cu câteva ore înainte de ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice pentru Tineret de la Gangwon (Coreea de Sud).

"Vă puteţi aştepta la un anunţ la sfârşitul acestui an sau cel mai târziu la începutul anului viitor", a menţionat conducătorul CIO.

"Comisia noastră, care este responsabilă pentru acest lucru, are nevoie de puţin timp pentru a evalua diferite proiecte şi apoi a concluziona care ar fi cea mai potrivită destinaţie pentru 2028", a conchis Thomas Bach.

Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Gangwon, care au debutat pe 19 ianuarie, se vor încheia cu o ceremonie programată joi seara. Este pentru prima dată în istoria JOT când nu va exista o predare a drapelului către următoarea ţară gazdă, subliniază Xinhua.

România a participat la JOT 2024 cu o delegaţie compusă din 33 de sportivi, 16 la feminin şi 17 la masculin, cucerind în total şase medalii (3 de aur şi 3 de bronz). Reprezentanţii ţării noastre au concurat la nouă discipline: biatlon, bob, patinaj viteză, sanie, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond, skeleton şi snowboard.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.