Locul Albaniei este în Uniunea Europeană în viitor şi depinde de blocul comunitar să declanşeze negocierile de aderare, a declarat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul unei vizite în regiune, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
"Viitorul Albaniei este în Uniunea Europeană", a declarat ea după ce a vizitat o şcoală împreună cu premierul albanez Edi Rama.
"Albania a livrat în mod clar ceea ce i-am cerut, iar acum noi suntem cei care trebuie să livreze", a spus Ursula von der Leyen despre declanşarea negocierilor de aderare, care a tot fost amânată.
"Sunt foarte hotărâtă să fac să se întâmple acest lucru", a adăugat ea, precizând că declanşarea negocierilor de aderare s-ar putea produce până la sfârşitul anului.
Cererea Albaniei de aderare la UE a fost depusă la 24 aprilie 2009, iar în 2014 a primit statutul de ţară candidată, potrivit site-ului Consiliului UE.
Viitorul Albaniei este în Uniunea Europeană (Ursula von der Leyen)
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

189
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
189

2.658
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.658

141
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
141

3.608
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.608

2.716
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.716

289
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
289

3.536
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.536

43.407
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.407

5.655
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.655

1.367
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.367

2.456
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.456

5.623
Sfârșitul unei practici foarte des întâlnite în hoteluri: UE introduce reguli noi
5.623

161
Controale noi la frontierele UE: Câte persoane nu au fost lăsate să intre în ultimele șapte luni
161
















Comentează