Ungaria trebuie să crească numărul persoanelor care se vaccinează cu doze booster împotriva COVID-19 pentru a limita infecţiile, a declarat vineri pe postul naţional de radio premierul ungar Viktor Orban, relatează Reuters.
Orban a anunţat că guvernul său va prelungi campania de vaccinare fără programare şi săptămâna viitoare, în contextul creşterii infectărilor.
Premierul ungar a menţionat şi că executivul va pune vaccinuri la dispoziţia părinţilor, dacă aceştia doresc să-şi vaccineze copiii cu vârsta între 5 şi 11 ani, scop în care au fost comandate 2 milioane de doze, primul transport sosind luna viitoare.
Ungaria, care are circa 10 milioane de locuitori, a raportat joi peste 12.000 de noi cazuri de infectare în 24 de ore. Statistica de joi a mai arătat că 5,81 milioane de unguri, adică aproape 60% din populaţia ţării, este vaccinată "cu schema completă", iar alte 2,15 milioane au primit şi doze booster.
În ţara vecină vaccinarea cu booster este obligatorie pentru lucrătorii din sănătate, iar de sâmbăta trecută masca este din nou obligatorie în majoritatea spaţiilor publice închise, măsuri considerate insuficient de stricte de medici, care reclamă că spitalele se aglomerează.
Orban a mai declarat vineri că nu poate "exclude nimic", dar, dacă răspândirea virusului poate fi limitată cu ajutorul vaccinurilor, atunci nu va mai fi nevoie de măsuri de lockdown.
Viktor Orban îndeamnă cetățenii să se vaccineze cu doza booster, pentru a nu fi nevoie de noi restricții
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

459
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
459

562
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
562

916
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
916

1.597
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.597

1.250
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.250

1.360
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.360

47
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
47

2.510
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.510

4.374
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.374

1.565
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.565

3.298
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.298

2.659
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.659

1.470
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.470
















Comentează