Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viktor Orban provoacă NEBUNIE la Bruxelles și a SCINDAT grupul PPE: lovitură neașteptată pentru Juncker

washingtonpost.com
Viktor Orban

Reuniţi la Bruxelles, liderii Partidului Popular European (PPE) nu au dorit să-l excludă pe premierul ungar, acuzat de derivă autoritară, notează joi cotidianul francez Le Monde.

Citește și: SURSE - Călin Popescu Tăriceanu amenință cu ruperea coaliției: Dragnea merge pe gheață subțire

"Nicio excludere, nicio sancţiune, nimic" - Antonio Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al PPE, a fost foarte clar miercuri. Viktor Orban, premierul ungar ultraconservator, va fi autorizat să rămână în marea formaţiune a conservatorilor europeni. Criticat pentru atingerile aduse independenţei justiţiei, libertăţii ONG-urilor sau universităţilor, premierul ungar Orban adulat de extrema dreaptă de pe întreg continentul european va putea face campanie în alegerile europene sub sigla PPE. 

După ce Parlamentul European a votat, în 12 septembrie, pentru declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, inclusiv datorită unei majorităţi de europarlamentari din PPE, problema menţinerii lui Orban scinda formaţiunea. Mai mulţi eurodeputaţi, în special din ţările Benelux sau din Suedia şi inclusiv preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au cerut să fie declanşată o procedură pentru excluderea lui Orban în vederea viitoarelor alegerilor europene, din mai 2019. Însă, reuniţi miercuri în cadrul unui mini-summit la Bruxelles, ei au decis să respingă această posibilitate, continuă Le Monde. 

"A fost o discuţie foarte deschisă şi directă, însă nu a fost discutată nicio procedură" (de excludere), a confirmat Joseph Daul, preşedintele PPE. Orban nici măcar nu a trebuit să intre în detaliile dosarelor care îi sunt reproşate, cum sunt ameninţările privind închiderea ce planează împotriva Universităţii Central Europene, fondată şi finanţată de miliardarul american de origine ungară George Soros. Până acum, PPE a sperat la un pas înapoi din partea lui Orban asupra acestei probleme, pentru a putea justifica menţinerea lui. "Viktor Orban s-a angajat să ia loc la masă şi să discute. El va răspunde Comisiei Europene", susţine acum Daul. 

Apărând cu zâmbetul pe buze, Orban a anticipat un asemenea rezultat, declarând în faţa presei: "Noi suntem PPE!" 

Miercuri seara, până şi responsabilii de dreapta cei mai critici faţă de derivele guvernului ungar au fost mai puţin vocali. "Continuăm dialogul, soluţia privind excluderea nu este cea bună", a pledat astfel finlandezul Alexander Stubb, unul dintre cei doi candidaţi în competiţie pentru a fi declarat cap de listă al PPE în vederea alegerilor europene. Până acum foarte critic la adresa lui Orban, el promite în prezent că "o declaraţie de valori" va fi elaborată în cadrul unui congres al partidului ce va fi organizat la Helsinki şi declară că obiectivul este acela ca Orban să o semneze. Rămâne de văzut care va fi conţinutul acesteia, conchide Le Monde.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.