Suveranitate, libertate, ocupare deplină a locurilor de muncă şi asistenţă pentru familii vor fi principalele obiective la care Ungaria nu va renunţa în 2023 chiar şi în condiţii greu predictibile, a declarat miercuri premierul ungar Viktor Orban într-o conferinţă de presă, transmite MTI, potrivit Agrepres.
Potrivit lui Orban, rămânerea ţării sale în afara războiului din Ucraina va continua să aibă o importanţă deosebită pentru Budapesta.
O altă prioritate a guvernului ungar va fi asigurarea creşterii economice a ţării simultan cu reducerea inflaţiei sub 10% până la finalul lui 2023.
Viktor Orban s-a referit la alegerile desfăşurate în luna aprilie, spunând că ''trei miliarde de dolari s-au confruntat cu trei milioane de alegători'', iar cei ''din urmă au câştigat''.
El a denunţat ceea ce a numit ''interferenţa străină'' şi ''stânga finanţată cu dolari''. ''Nu cred că asta se va schimba în curând'', a subliniat şeful executivului de la Budapesta.
În opinia sa, votul din aprilie a fost o ''adevărată luptă pentru libertate'', în care Ungaria a trebuit să-şi ''apere independenţa şi suveranitatea'' întrucât ''actori internaţionali au participat la vot cu o forţă fără precedent''.
Viktor Orban: Ungaria nu va renunţa la principalele sale obiective în 2023
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

0
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
0

5
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
5

9
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
9

58
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
58

33
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
33

3.767
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
3.767

91
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
91

110
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
110

67
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
67

60
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
60

3.131
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
3.131

3.561
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.561

3.938
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.938
















Comentează