Vîlceanu: Președintele României trebuie lăsat în afara puciurilor din partid. Numele lui Klaus Iohannis folosit când i s-a cerut demisia lui Florin Cîțu

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 01-04-2022

Actualizat: 01-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: captură TV

Tensiunile sunt puternice în Partidul Național Liberal (PNL). Aseară la întâlnirea de la Vila Lac II cei 4 prim-vicepreședinți ai partidului i-au cerut demisia lui Florin Cîțu pentru a-i face loc premierului Nicolae Ciucă. De aseară se știe pe surse că a fost invocat numele președintelui Klaus Iohannis, în sensul că el ar fi de acord cu mișcarea.

Azi informațiile au fost confirmare public de secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, care a participat la întâlnire:

Ceea ce pot să vă confirm este faptul că, da, am avut o discuție, pentru că în această încercare de a strânge semnături s-a folosit numele președintelui României, ca fiind de acord cu această procedură. Am discutat cu prim-vicepreședinții lucrul acesta și răspunsul unuia dintre ei a fost: „ Dar ce, tu nu știi cum se strâng semnături?”, a spus secretarul general al PNL.

La insistențele jurnaliștilor dacă cei care cer demisia președintelui Florin Cîțu nu au sprijinul președintelui României, Vîlceanu a spus că președintele Klaus Iohannis nu trebuie băgat în puciurile din partid:

”Eu cred că președintele României trebuie lăsat în afara puciurilor de partid, nu trebuie băgat președintele României în puciurile din partid, asta este părerea mea. Dar poate greșesc eu.”, a concluzionat el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri