Antrenorul echipei germane Borussia Dortmund, Niko Kovac, a avertizat luni că Villarreal este un adversar periculos pentru formaţia sa, în ciuda rezultatelor mai puţin bune ale spaniolilor în Liga Campionilor, scrie EFE, potrivit Agerpres.
"E o echipă care joacă bine în campionatul Spaniei. Sunt peste Atletico Madrid şi doar puţin sub cei doi giganţi - FC Barcelona şi Real Madrid. În Liga Campionilor nu au realizat ceea ce ar fi trebuit, dar asta nu îi face mai puţin periculoşi", a spus Kovac la conferinţa de presă a lui Dortmund.
Antrenorul croat a adăugat că Villarreal este o echipă cu jucători talentaţi din punct de vedere tehnic, dar şi cu jucători rapizi care sunt periculoşi pe contraatac.
Întrebat despre remiza de sâmbătă cu Stuttgart în prelungiri (3-3 după ce conducea cu 2-0) şi dacă există o tendinţă de relaxare în minutele finale, Kovac a spus că nu trebuie uitat că echipa sa a marcat şi ea multe goluri după minutul 85.
"Asta arată că suntem prezenţi până la final. Totuşi, este adevărat că atunci când meciurile sunt strânse, avem nevoie de o concentrare defensivă mai mare din partea tuturor celor 11 jucători în ultimele minute", a subliniat el.






























Comentează