Vin submarinele rusești în Marea Neagră! Mișcarea alarmantă este un răspuns la o serie de atacuri ucrainene de succes

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 15-06-2024

Actualizat: 15-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  X

Marina Rusiei a anunțat că va intensifica patrularea în Marea Neagră cu submarine, ca răspuns la atacurile ucrainene. Dmytro Pletenchuk, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare de Sud și al Marinei, a confirmat că Rusia a început să utilizeze submarine pentru a asigura securitatea în această regiune strategică.

Mișcarea este un răspuns la o serie de atacuri ucrainene de succes, asupra navelor Rusiei. De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, Ucraina a vizat în mod persistent navele rusești.

Schimbare strategică a operațiunilor navale ale Rusiei

Forțele ucrainene au anunțat că aproximativ 30% din flota Rusiei de la Marea Neagră a fost distrusă în decembrie 2023. Acest lucru a determinat o schimbare strategică a operațiunilor navale ale Rusiei, în regiune.

„Rușii au stabilit deja o practică, în felul în care aceste submarine se rotesc, dimineața. În regiunea Azov - Marea Neagră, au patru submarine, dintre care trei sunt purtătoare de rachete de croazieră. Două submarine merg periodic pe mare”, a declarat Pletenchuk.

El a mai menționat că forțele ruse consideră Marea Azov o zonă mai sigură și acum încearcă să organizeze un proces de antrenament, pentru navele lor, acolo. Pentru a se proteja împotriva atacurilor cu drone ucrainene, Rusia construiește structuri asemănătoare șlepurilor, pentru protecție.

Potrivit lui Pletenchuk, Marea Azov găzduiește în prezent trei nave rusești de debarcare și trei nave mici cu rachete, din Proiectul Buyan-M. Reprezentantul a menționat că natura Mării Azov limitează operațiunile navale rusești: „Ele (navele rusești) se amestecă cu nave civile. Ei încearcă să folosească asta, pentru a ne complica munca”.

Forțele armate ucrainene au afectat în mod semnificativ marina rusă. Oryx, un site olandez open-source, cunoscut pentru verificările de pierderi de echipamente militare, a informat că Rusia a pierdut 25 de nave de război și un submarin, în conflictul în curs.

Printre pierderile notabile se numără Rostov-pe-Don, unul dintre cele patru submarine cu rachete ale Rusiei, pe care forțele ucrainene l-au paralizat la Sevastopol, în septembrie 2023.

Într-un atac recent din 30 mai, dronele navale ucrainene Magura V5 au lovit patru KS-uri rusești şi 701 bărci de patrulare Tunets (Tuna), în Crimeea. Serviciile de informații militare ale Ucrainei au raportat că două dintre aceste bărci au fost distruse, iar celelalte două au fost avariate, conform Eurasian Times.

Aceste eșecuri au avut un impact semnificativ asupra dominației navale a Rusiei, la Marea Neagră. Experții occidentali notează că Rusia a trecut de la a fi puterea maritimă indiscutabilă în regiune, la a fi restrânsă la porțiunea de est a Mării Negre, luptând să mențină controlul asupra zonei.

Vânătoarea lui L-19, nu a lui Octombrie Roşu

Între timp, Rusia și-a reluat vânătoarea pentru găsirea submarinului L-19, care a dispărut în timpul războiului sovieto-japonez din anul 1945. Potrivit ministerului rus al Apărării, o expediție comună de oameni de știință explorează acum apele strâmtorii La Pérouse, lângă Sakhalin. Regiunea este cea unde echipajul submarinului a avut ultimul contact.

Expediția — o colaborare între Societatea Geografică Rusă și Fundația People of the Sea — este susținută de Compania Fertoing Marine Engineering și de serviciul hidrografic al Flotei Pacificului Marinei Ruse. Misiunea sa este de a localiza submarinul sovietic L-19.

Eforturile de căutare sunt concentrate pe partea de vest a strâmtorii, unde echipajul L-19 a comunicat ultima dată.

Echipamente hidroacustice

Echipa folosește barca hidrografică Alexei Anashkin, care este echipată cu echipamente hidroacustice specializate, concepute pentru a detecta și identifica obiectele scufundate.

Această căutare face parte dintr-un efort pe termen lung de a găsi L-19. De-a lungul anilor, au avut loc mai multe expediții. În iulie 2006, o echipă de scufundări rusă, numită „Iskra”, a căutat submarinul L-19. Din păcate, eforturile lor au fost fără succes.

În anul 2023, echipa Fertoing a efectuat și căutări în Strâmtoarea La Pérouse, care au inclus examinarea submarinului american Wahoo, scufundat de atacurile aeriene japoneze, în anul 1943. Echipa a efectuat fotogrammetrie și a creat un model tridimensional al navei scufundate.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri