Vinicius Junior și Real Madrid, aproape de un acord pentru prelungirea contractului

Autor: Diana Pană

Publicat: 22-11-2025 15:50

Article thumbnail

Sursă foto: digisport.ro

Vinicius Junior şi Real Madrid au discutat recent despre viitorul brazilianului şi se pare că se conturează o înţelegere în ceea ce priveşte prelungirea contractului, scrie news.ro.

Potrivit publicaţiei spaniole As, preşedintele Real Madrid, Florentino Pérez, îl consideră pe Vinicius Junior un atu valoros pentru club şi, la aproape nouă luni de la începerea negocierilor privind prelungirea contractului brazilianului, un acord - care părea să progreseze bine în februarie anul trecut, dar nu fusese finalizat - ar trebui încheiat în curând.

În urmă cu câteva săptămâni, Vinicius a fost subiectul a numeroase zvonuri de transfer în urma ieşirii sale din timpul El Clásico: „Părăsesc echipa asta, plec!”, a exclamat el în timp ce era înlocuit.

De atunci, tensiunile cu Real Madrid s-au risipit, iar, potrivit AS, antrenorul Xabi Alonso şi extrema braziliană în vârstă de 25 de ani au avut o lungă conversaţie care a dus la reluarea negocierilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri