Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Violențe la Washington - Primul mort din rândul forțelor de ordine

protest sua

Un ofiţer al Poliţiei Capitoliului a murit la o zi după confruntările violente cu susţinătorii lui Donald Trump care au avut loc în complexul din Washington, anunţă NBC, potrivit news.ro.

Brian D. Sicknick a fost rănit miercuri, într-o confruntare cu protestatarii, şi a revenit la biroul diviziei, unde i s-a făcut rău, a spus purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Capitoliului, Eva Malecki.

El a fost dus la un spital local, unde a murit joi, în jurul orei locale 21:30.

Sicknick, care s-a alăturat departamentului Poliţiei Capitoliului în 2008, este a cincea persoană care a murit din cauza incidentelor violente de miercuri, de la Washington.

O femeie a fost împuşcată la Capitoliu şi a murit la scurt timp după, iar alte trei persoane - doi bărbaţi şi o femeie - au murit din cauza rănilor.

Poliţia a împuşcat letal un veteran Air Force şi susţinător înfocat al lui Trump care făcea parte din mulţimea care a pătruns în Capitoliu. Ceilalţi trei au murit din cauza unor „urgenţe medicale” în urma protestelor, au spus oficialii.

Vestea decesului ofiţerului a venit la scurt timp după demisia şefului Poliţiei Capitoliului, Steven Sund, criticat pentru răspunsul departamentului la evenimentele de miercuri, când zeci de oameni au pătruns în Capitoliu şi au comis acte de vandalism.

Demisia lui Sund va avea efect din 16 ianuarie, cu patru zile înainte de învestirea în funcţia de preşedinte a lui Joe Biden.

Protestele convocate de preşedintele în exerciţiu Donald Trump miercuri, în faţa Capitoliului, unde Congresul urma să certifice voturile electorilor în alegerile prezidenţiale şi, cu acestea, victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale, au devenit violente la scurt timp.

Sute de manifestanţi, susţinători ai lui Trump, au pătruns în Capitoliu şi mai multe clădiri din complex au fost evacuate. În confruntările cu poliţia au rezultat mai mulţi răniţi, între care 14 poliţişti, şi câteva zeci de persoane au fost reţinute.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.